03:11:10 19.04.2024
Stiri

Guvernul Filip 2, mai tare, mai reprezentativ?

Opinii 22.12.2017 09:31 Vizualizări4884 Autor: Nicolae Negru
Guvernul Filip 2, mai tare, mai reprezentativ?


Semne diacritice

Remanierea de marți a Guvernului Pavel Filip a surprins și a intrigat prin amploarea, prin conținutul ei. Și pentru că vine în urma unei evaluări pozitive a activității membrilor Guvernului (așa a declarat liderul PD). După înlocuirea a două treimi din miniștri, e greu să crezi că ei au guvernat reușit.

Schimbarea unor miniștri era necesară, în special a celui de la Justiție, Vladimir Cebotari, care avea evidente probleme de comunicare cu societatea civilă și a lansat unele inițiative controversate, cum ar fi cea de interzicere a finanțării din exterior a ONG-urilor. Nu a strălucit prin comunicare, în contextul unei agresiuni propagandistice antieuropene, antioccidentale din partea Rusiei, nici ministrul de Externe, Andrei Galbur. Comparativ cu predecesorii săi, Natalia Gherman sau Iurie Leancă, el prefera tăcerea unui sfinx. Este inexplicabil și rateul MAEIE cu inițiativa introducerii chestiunii retragerii depline a trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova pe ordinea de zi a Adunării Generale a ONU.

Dar o schimbare atât de radicală - în afară de premier, au rămas în scaunele lor doar doi miniștri, al treilea, cel al Apărării, fiind un novice, numit în funcție la sfârșitul lunii octombrie, așa încât se poate considera că e vorba despre instalarea unui nou Guvern Filip, Guvernul Filip 2. Acest lucru necesita o explicație mult mai elaborată și o comunicare mai bună cu societatea, pentru a preîntâmpina valul de speculații care nu a făcut deloc bine PD.

Interviul pe care Plahotniuc l-a oferit „Moldpres”-ului a lămurit un pic intențiile sale, dar nu toate răspunsurile pe care le-a oferit sunt convingătoare. E greu de crezut că înlocuirea vicepremierului George Bălan cu o persoană care abia urmează să studieze dosarul transnistrean, va face să crească eficiența negocierilor și găsirea mai rapidă a unei soluții în problema transnistreană. Să fie nemulțumirea față de Bălan legată de faptul că s-a manifestat ca o persoană cu principii și caracter?

Putem fi de acord că Leancă, Tănase, Gaburici sunt niște profesioniști, „piese grele”, persoane care s-au afirmat în domeniile lor de activitate, dar e discutabil că includerea lor în componența Guvernului poate fi considerată drept „depolitizare” și îi va conferi o „mai mare reprezentativitate socio-politică”. Efectul, din acest punct de vedere, ar putea să fie invers.

Deși numirea lui Leancă în funcția de vicepremier pentru Integrarea Europeană întărește Guvernul pe această direcție, din punct de vedere electoral îl vulnerabilizează, căci Leancă era prim-ministru exact în perioada când s-a comis furtul miliardului. Ulterior, el a declarat că fusese obstrucționat de unele instituții ale statului și era neputincios în fața fraudei de proporții enorme. Popularitatea sa a ajuns la pământ în urma acestor mărturisiri.

Într-o măsură mai mică, de furtul miliardului este legat și numele lui Chiril Gaburici, care, în calitatea sa de premier, a pus semnătura sub o garanție de 5,4 miliarde de lei pentru creditarea BEM din rezervele BNM. Reputația Guvernului va avea de suferit, indiferent de justețea acțiunilor lui Leancă sau Gaburici.

Fiindcă PPEM este partenerul PD la guvernare, este explicabilă numirea lui Leancă, dar nu și a lui Gaburici, care și-a dat demisia în urma unui scandal legat de diploma sa de studii. Cu ocazia angajării lui Gaburici, iese la iveală și combinarea nereușită a „economiei și infrastructurii”. Accentul pe ultima componentă în detrimentul primei nu poate fi motivată decât electoral.

A comis PD un act conștient de nesocotire a opiniei publice, care îi poate cauza pierderi electorale sau motivul includerii lui Leancă și Gaburici, dar și a lui Tănase în Guvern e altul decât cel declarat? Să fie o coincidență faptul că toți trei au venit în politică pe „filiera” PLDM? Fiindcă ceea ce contează mai mult este percepția cetățeanului, acesta nu are cum să creadă, deocamdată, că Guvernul Filip 2 îl reprezintă mai bine decât Guvernul Filip 1. Să vedem ce va fi mâine.


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md