Val Butnaru i-a avut în calitate de invitaţi pe liderii celor două partide, Andrei Năstase şi Maia Sandu, care au făcut o retrospectivă a iniţiativelor şi realizărilor avute pe parcursul acestui an.

„Cel mai important lucru pe care l-am făcut în comun este presiunea pe care am făcut-o asupra acestei guvernări, împreună cu societatea civilă, împreună cu partenerii de dezvoltare, atunci când am reuşit să-i oprim să adopte legea amnistiei fiscale. Asta ar fi însemnat că miliardele furate de ei nu ar mai fi fost recuperate niciodată, pentru că ei ar fi fost amnistiaţi. Şi acum vin şi cu acest proiect de lege privind decriminalizarea şi iarăşi va trebui să facem presiune ca să nu se producă. Dacă va fi nevoie, vom ieşi în stradă şi vom protesta, la fel cum se întâmplă în România”, a declarat Andrei Năstase.

Tot datorită celor două partide de opoziţie, comunitatea internaţională a aflat despre scopurile ascunse ale tandemului PD-PSRM atunci când au schimbat sistemul electoral. 

„Din păcate, guvernarea a venit cu sistemul său electoral care a dat peste cap procesul democratic şi care ne-a luat foarte mult timp şi energie. Ne-am opus şi ne opunem în continuare. Am informat comunitatea internaţională. Probabil nu există nicio ţară despre sistemul electoral al cărora oficialii de la Bruxelles să cunoască atât de multe lucruri cum cunosc despre sistemul electoral din RM. Doar că cei de la Chişinău au făcut abstracţie de toate mesajele şi sugestiile venite de la Bruxelles şi de la Comisia de la Veneţia şi au mers mai departe cu acest sistem electoral care este menit să-i menţină la putere împotriva voinţei poporului. Deci acesta ar fi un domeniu în care noi am venit cu foarte multe iniţiative. Niciuna nu a fost examinată de Parlament”, a menţionat Maia Sandu.

Liderii celor două partide susţin că iniţiativele propuse pot fi implementate numai dacă actuala guvernare este înlăturată.

„Sunt foarte sigur că cetăţenii noştri ştiu foarte bine că nu a existat o săptămână în care Platforma DA să nu fi venit cu o iniţiativă fie în domeniul social-economic, fie în domeniul anticorupţie, electoral, al protecţiei mediului. Luaţi de iureşul agendei lui Plahotniuc şi complicele său Dodon, noi nu conştientizăm ce se întâmplă cu râul Nistru. Am venit cu diverse iniţiative de protecţie a consumatorului autohton, cu iniţiative de micşorare a TVA-ului, de îmbunătăţire a climatului investiţional. Toate aceste iniţiative fie au fost ignorate de guvernare, fie au fost preluate foarte puţin şi profanate. De exemplu, în ceea ce ţine de protejarea producătorului autohton. Este un model preluat din România. L-au profanat şi pe acesta. Este nevoie de schimbarea întregii clase politice şi aici mă refer atât la guvernarea antioligarhică cât şi la opoziţia geopolitică, pentru a realiza tot despre ceea ce vorbim noi aici. Am propus acel sistem electoral de alternativă, sistemul preferenţial cu liste deschise. Este o parte din procesul de purificare a clasei politice”, a adăugat Andrei Năstase.