Burghezia boemă: între latte cu lapte de migdale și existența plină de sens

*Pentru a citi, ascultați: https://www.youtube.com/watch?v=Tgcc5V9Hu3g

Scriu acest text într-un local de co-working. Am pe masă o tartă de spanac aparent sănătoasă și un capuccino cu un pom de Crăciun gingaș desenat din spumă. Ambele sunt mult prea scumpe. Dar acesta este prețul pentru Wi-Fi și spațiu împărțit cu tineri cu barbă, ochelari rotunzi de care purtam cu rușine în clasa a treia, în papuci de hiking pentru condiții extreme, talismane aduse din jungle îndepărtate, vizitate între două universități, dar cu acea sclipire și dorință în ochi de a salva lumea și a avea o existență plină de sens.

Astfel de localuri sunt deja în majoritatea orașelor, chiar și la Chișinău, și sunt refugiul pentru bobos, adică bohemian bourgeoise.

Bobos in Paradise: The New Upper Class and How They Got There” a fost publicată în anul 2000, de către David Brooks, scriitor american și editorialist la New York Times pe subiecte de politică și cultură.  Autorul povestește despre apariția boemilor burghezi, adică despre reconcilierea dintre conservatorii orientați spre succes și libertinii creativii. Textul este o lectură ușoară, pe-alocuri cu puțină istorie, dar cu mai multe snoave care amintesc de noi sau de prietenii noștri și, cel puțin, pe mine m-au făcut să râd zgomotos în transportul public.

Brooks începe cartea prin observația că, azi, avocații poartă ochelari mici din metal și vor mai degrabă să semene cu Franz Kafka, decât cu Paul Newman. Cum s-a ajuns la asta? Să vedem.

***

În prima jumătate a secolului al XX-lea, burghezia americană era reprezentată de oameni pragmatici, care respectau tradiția și moralitatea. Ei lucrau pentru corporații, locuiau în suburbii și mergeau la biserică. De partea cealaltă, erau boemii, spiritele libere care confruntau convențiile. Ei erau artiști sau intelectuali – hippies și beatsii. Autorul descrie amănunțit cele două categorii și amintește că primii căutau succes și bani, iar ultimii – libertate și plăcere. Astăzi, lucrurile s-au schimbat. Oamenii care au afaceri, pot să aibă plăcere și scopuri mărețe. În vorbele autorului, un om de succes apărut în Forbes nu este doar un bun manager, dar el sau ea cântă la flaut, pictează, explorează sau cântă într-o formație rock cu numele de Prostate Pretenders.

O explicație a apariției acestei clase cultivate, cu abilități de a face și bani, dar și de a călători în zone îndepărtate pentru a se descoperi pe sine, este liberalizarea accesului la universități. Brooks zice că, înainte de anii ‘60, tinerii intrau la universitățile americane mai degrabă datorită legăturilor de rudenie, decât intelectului. O dată cu schimbarea modalității de admitere, apare elita cultivată. Aceasta nu avea numaidecât scopul de a face bani, dar banii îi găseau pe ei.

Brooks ilustrează schimbarea prin anunțurile de nuntă a ziarului The Times. Dacă în anii ‘50 nu erau publicate deloc realizările de carieră ale subiecților, ci doar familia din care provine, astăzi, pagina este plină de anunțuri despre cum Darthmouth se căsătorește cu Berkley, urmată de o listă de universități absolvite.  Mai mult ca atât, autorul, glumeț, amintește că fiecare cuplu are o mică istorioară de spus în aceste articole: de exemplu, că s-au cunoscut în timpul reabilitării după un maraton sau în timp ce erau la săpături arheologice în Eritrea. De obicei, mergeau în vacanțe în destinații obscure, dar educaționale ca Myanmar sau Minsk. Multe dintre cupluri s-au despărțit pentru o perioadă, pentru că ambii au panicat la gândul de a-și pierde independența. Au fost singuri o perioadă, timp în care unul, să zicem, a organizat cea mai mare fuziune în istoria Wall Street-ului, iar celălalt a devenit neurochirug, după ce a renunțat la școala de somelier. Dar până la urmă, au devenit iar un cuplu.

Astfel, societatea veche a lăsat locul societății realizărilor. Urmează o descriere a noii clase, pe care o observăm doar treptat în Moldova (ah, și eu care credeam că sunt o raritate!). Ei sunt prosperi fără a fi lacomi; au mulțumit pe cei mai în vârstă, fără a fi conformiști; s-au ridicat spre vârf, fără a-i desconsidera pe cei de mai jos; ei au obținut succes, fără a aduce anumite ofense idealului de egalitate socială și au construit un mod de viață prosper, evitând vechile clișee ale consumului ostentativ (dar apar clișee noi).

A face doar bani în ziua de azi nu este văzut tare bine. Trebuie să ai o viață cu o misiune socială, să faci ce vrei și îți place cu adevărat, în același timp să contribui pentru o viață mai bună a celorlalți, surprinzător, de obicei, se fac și bani decenți din asta.

Brooks menționează că, astăzi, să fii un scriitor care face un milion de dolari pe an este cu mult mai prestigios decât să fii un bancher care face 50 de milioane. Sau să fii un software designer, care are acțiuni de milioane, în detrimentul acelui dezvoltator imobiliar, care are zeci de milioane. Unui editorialist, care face anual 150 de mii de dolari, i se vor returna telefoanele mai repede decât unui avocat care face de șase ori mai multe de asta.

Boemii burghezi nu spun câți bani fac. Este era venitului discret. Mai mult contează lucrurile nemateriale. Cum spune autorul: îți vei devota timpul pentru a lua în derâdere propriul succes într-o manieră care prezintă realizările, dar ironia ta te distanțează de ele.

Iată câteva reguli pe care autorul le recomandă:

1) Doar vulgarii cheltuiesc o mulțime de bani pe obiecte de lux. Oamenii cultivați cheltuiesc pe strictul necesar. Desigur, asta înseamnă că este acceptabil să dai sute de dolari pe papuci de hiking, dar este vulgar să cumperi pantofi formali.

2) Este perfect acceptabil să cheltuiești o mulțime de bani pe lucruri pentru profesioniști, chiar dacă nu au nicio legătură cu profesia ta. Astfel, papucii de hiking care au fost creați pentru munții Anzi, petrec majoritatea timpului la  farmer’s market.

3) Trebuie să practici perfecționismul lucrurilor mărunte. De exemplu, nimeni nu vrea să discute despre un colier cu diamante la cină, dar este drăguț să vorbești despre tacâmurile pentru salată inspirate de cultura africană.

4) Elitele cultivate trebuie să cheltuiască mulți bani pe lucrurile care erau cândva ieftine. De exemplu, pe pui organici sau orice fel de legume crescute în condiții fascinante.

Această existență plină de sens a copleșit toate sferele vieții noastre. Gap și Microsoft îl citează pe Ghandi sau pe Jack Kerouack, Volvo face publicitate unei mașini care nu doar îți salvează viața, dar și sufletul, iar Toyota amintește și despre salvatul lumii.

Autorul continuă să ne povestească despre orașele latte, care, în versiunea lor ideală, ar avea un guvern de tip suedez, mall-uri pietonale germane, case victoriene, meșteșugării nativ americane, cafea italiană, grupuri de apărători ai drepturilor omului de la Berkley și venituri ca în Beverly Hills. Mogulul acestui oraș nu vrea un business care să facă bani, dar care să îi ofere ocazia să facă ceea ce îi place. Orice business trebuie să participe la salvatul lumii. Astăzi, poți să salvezi pădurile tropicale, să diminuezi încălzirea globală, să promovezi valorile nativ americane, să susții fermele de familie și să reduci inegalitatea socială chiar din supermaket!

Cartea continuă prin a povesti calea de ascensiune a intelectualului în această lume, prin a scrie discursuri și a face cercetări pentru oamenii care apar în public, apoi prin a participa la conferințe și paneluri de discuție (cel care participă la cele mai multe paneluri câștigă!), apoi a publica o carte, unde evident trebuie să faci referințe la filme, cântece și alte lucruri ale culturii de masă. Astăzi, avem intelectualii moderați, nu radicali. Ei se cred importanți, respectiv, nu trebuie să vorbească. Ei vor fi priviți ca niște persoane înțelepte, dar nimeni nu-și va aminti măcar un gând spus de acestea. Amuzantă este și referința despre editorialistul care va citi timp de 20 de minute un articol despre operațiile pe creier și apoi va oferi o prelegere la o conferință a specialiștilor despre ce nu este în regulă cu profesia lor (status-urile despre sportul național al moldovenilor este datul cu părerea” vă par acum cam banale, da? Noi ne conformăm lumii, doar cu vreo 10-12 ani întârziere).

Revenim însă la bobos. Călătoresc ei la fel pentru că așa fac toți. Desigur, nu se poate de mers în tradiționalele orașe europene în locurile turistice, ci trebuie de mers în călătorii în care se chinuie: agonie și durere. În spusele autorului: acestea sunt călătoriile unde faci hiking prin ghețari sau deșerturi aride, unde soldații lui Alexandru cel Mare mergeau doar sub amenințarea cu moartea. Aceste călătorii nu sunt distractive, dar ele îi dezvoltă fizic și spiritual.

Autorul încheie descrierea noii clase prin a aminti că ei sunt generația alegerilor nelimitate. Citesc mult, privesc filme, sunt mereu ocupați, dar au pierdut esența lucrurilor. Ei ar trebui să redescopere simplitatea legăturii cu lumea.

Brooks încheie optimist. Bobos sunt clasa care a fost educată, eliberată de vechi restricții, ei nu sunt mutilați de război sau crize economice, ei pot fi naivi în marea parte a timpului, dar dacă încep să își pună marile întrebări, ei pot fi clasa care intră în istorie ca una care a dus America într-o altă epocă de aur.

***

Având în vedere că Moldova este cu decenii în urmă, am înțeles că nu este nimic excepțional în dorința mea de a vedea lumea și de a da o mulțime de bani pe papuci de hiking, dar nu pe pantofi cu toc. De a lucra nopțile și weekendurile, pentru ceea ce îmi place și cred că face bine măcar unui alt om, fără a căuta numaidecât recompense financiare. Oamenii care spun că nu merg în locuri turistice, nu sunt excepția, ei sunt regula. Așa sunt vremurile, dar mi se par vremuri tare bune.

Cartea poate fi cumpărată pentru ediția Kindle ca 12 dolari. În română nu a fost tradusă. În ciuda rezumatului cam lung, există o mulțime de fapte și snoave nescrise care vă vor face vacanța de iarnă mai savuroasă în acea pensiune unică și feerică, cu meniu de legume organice crescut de doi frați cu o istorie a vieții fascinantă, purtând ciorăpei de lâniță făcuți de femeile dintr-un sat de munte, cu izvarul din căni inspirate din simbolurile unui culturi uitate și cu o cafea care, cu fiecare înghițitură, salvează populația din alt colț al lumii.

Autoare: Vlada Ciobanu

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.