Artizani ai unui regim aparent democratic, echipa de consilieri ai preşedintelui PDM vine din comuna primitivă a ideilor şi valorilor sociale, comentează Cotidianul.ro. Fenomenul se observă din strategiile elaborate, cu scopul de a suprima în faşă orice opinie critică la adresa actualei guvernări. Bloggeri anonimi, televiziuni întregi, aşa-zişi analişti politici şi tot soiul de valeţi tăbărăsc imediat peste cei cu opinii separate, în încercarea de a-i reduce la tăcere. Mai dificilă le este misiunea în cazul vocilor critice de peste hotare, cu toate că, şi în aceste cazuri, se acţionează la modul grobian, precum s-a procedat cu ambasadorul SUA la Chişinău, James D. Pettit.

Astfel, de Ziua Internaţională a Luptei Împotriva Corupţiei, ambasadorul James D. Pettit ne-a adresat un mesaj public, nouă, în calitate de simpli cetăţeni ai acestui stat capturat, dar, în primul rând, clasei politice de la guvernare: „Corupţia este problema numărul unu în Moldova, şi afectează toate aspectele vieţii noastre. Corupţia este problema noastră, a tuturor, şi fiecare dintre noi poate lupta împotriva ei. Alăturaţi-vă campaniei angajându-vă să luptaţi împotriva corupţiei, să-i rezistaţi şi să nu fiţi parte din ea. Distribuiţi o fotografie cu hashtag-ul #MâiniCurate şi inspiraţi-i şi pe prietenii voştri, şi nu doar, să lupte împotriva corupţiei în fiecare zi. Mâinile mele sunt curate. Iar ale voastre?!“.

Care, credeţi, au fost acţiunile de răspuns ale actualei guvernări de la Chişinău? Poate au fost descoperiţi autorii furtului miliardului, sau au explicat miracolul, cum unii donatori ai PDM sponsorizează partidul cu sume ce le egalează veniturile oficiale, sau, poate, autorităţile statului i-au informat pe cetăţeni, în cadrul unei anchete demarate, de unde ia bani servantul lui Plahotniuc, şeful de stat pro-Kremlin, Igor Dodon, care ba repară reşedinţa şefului statului, ba organizează chiolhanuri costisitoare etc., toate din bani privaţi?

Nu, replica PDM-ului a fost de altă natură, bine camuflată şi dichisită. Comanditar, PDM i-a răspuns Ambasadorului SUA la Chişinău printr-un sondaj sociologic, în care ratingul Partidului Democrat bate recorduri pe bandă rulantă, iar cota de popularitate a liderilor partidului creşte ca pe drojdii. Pe un trend ascendent de popularitate se înscrie până şi poliţia naţională, în pofida recentelor evenimente de tristă faimă, legate de decesele unor reţinuţi, semnalarea unor grave cazuri de rele tratamente etc.

Nu e o noutate faptul că unii actori politici încearcă să dea electoratului sentimentul că deciziile lor sunt acceptate de majoritatea cetăţenilor, că gradul de satisfacţie faţă de ei este foarte ridicat, că o anumită decizie sau anumiţi oameni politici au susţinerea sau respectul opiniei publice. Manipularea politică prin sondaj de opinie reprezintă o tehnică cunoscută şi, spre regretul nostru comun, este destul de folosită şi în prezent.

În acest an au fost publicate trei sondaje sub brandul IMAS, în lunile mai, iulie şi decembrie, comanditarul acestora fiind Partidul Democrat din Moldova. Patronul PDM-ului, oligarhul Vlad Plahotniuc, trebuie să fie extrem de mulţumit de prestaţia IMAS-ului, căci, se pare, avem unicul sondaj sociologic în lume, în care un politician, cu un rating negativ de 98%, brusc, peste noapte, devine preferatul publicului.  Această „minune“, dar şi altele, au trezit reacţii pe măsură, mai multe organizaţii necomerciale au semnat o declaraţie prin care îşi exprimă nemulţumirea faţă de „acţiunile de manipulare ale opiniei publice cu privire la activitatea ONG-urilor, exprimate în sondajele IMAS realizate la comanda Partidului Democrat“. Ulterior, directorul IMAS, Doru Petruţi, a venit cu o scrisoare de răspuns, în care, fireşte, a negat toate acuzaţiile.

Ce stă la bazele creşterii fulminante în sondaje a Partidului Democrat este greu de explicat din punct de vedere logic, îndeosebi dacă e să ţinem cont de faptul că, astăzi, peste 75% din moldovenii din stânga Prutului declară că trăiesc la limita sărăciei, dintre care 31% spun că veniturile nu le ajung nici pentru strictul necesar. Faţă de aprilie curent, numărul celor care declară că trăiesc la limita sărăciei a crescut cu aproape 10%. De aici, este puţin probabil că aceşti cetăţeni, care nu au bani pentru a-şi procura strictul necesar, să sară în sus de bucurie când aud de PDM sau Vlad Plahotniuc.

Unii politicieni comandă sondaje manipulatorii, având convingerea că astfel vor putea determina soarta viitorului scrutin electoral. Evenimentele zilei demonstrează că la Chişinău electorala a demarat deja şi că liderii Partidului Democrat din Moldova sunt extrem de îngrijoraţi dacă vor trece sau ba pragul, la parlamentarele din 2018, mai ales că partidul se află la limita baremului electoral.

Între timp, în Moldova laudele curg gârlă, de la toate instituţiile media afiliate guvernării, pe simplu motiv că sondajele de opinie pot avea un efect politic doar în măsura în care sunt promovate în presă. Oponenţii lui Plahotniuc afirmă însă că informaţiile din sondajele trucate nu vor modifica realitatea politică în direcţia dorită de emiţator şi, în toamna lui 2018, Partidul Democrat va rata accederea în Parlament, ceea ce va determina dezintegrarea sa imediată, dar şi destructurarea unui important agent de influenţă al Kremlinului în Republica Moldova.

Cotidianul.ro