/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 786: Sânge la Dnipro și avertizare de rang înalt. Zelenski: „Trebuie să înfrângem teroarea rusă”

Femeia care a împins o tânără în fața metrou din București va fi supusă expertizei psihiatrice

missing
21 decembrie 2017, ora 12:53

Potrivit unor surse judiciare, Magdalena Şerban le-a spus judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti, când s-a discutat cererea de arestare preventivă, că a avut o viaţă lipsită de hrană şi adăpost. De asemenea, ea a deschis mai multe procese pentru malpraxis deoarece avea probleme medicale, însă aceste procese nu s-au finalizat.

Conform surselor, Magdalena Şerban a mai spus că este nevinovată.

În legătură cu incidentul din staţia Dristor, femeia susţine că a fost deranjată de muzica pe care tânăra o asculta la căşti, ar fi intrat într-o „altercaţie” şi „îmbrânceală” cu aceasta şi nu recunoaşte că ar fi lovit-o pe tânără cu piciorul, aşa cum apare pe camerele de supraveghere.

„Dacă toată lumea care are altercaţii la metrou ar fi dusă la arest, unde am ajunge?”, le-ar fi spus femeia judecătorilor.

Magdalena Şerban, în vârstă de 36 de ani, a fost arestată preventiv pe 13 decembrie de către Tribunalul Bucureşti, ea fiind acuzată de omor calificat şi tentativă de omor.

Procurorii susţin că, pe 12 decembrie, în timp ce se afla pe peronul staţiei de metrou Dristor 1, Magdalena Şerban a împins o tânără spre liniile de metrou, iar după ce victima a căzut pe şine, în timp ce aceasta încerca să se agaţe de marginea peronului, a lovit-o în zona capului cu piciorul. Urmare a acestor acţiuni, tânăra a fost lovită de trenul ce intra în staţie şi a decedat. Cu câteva ore înainte, femeia a încercat să împingă o altă tânără spre linia de metrou în staţia Costin Georgian, însă aceasta s-a opus şi nu a păţit nimic.

Magdalena Şerban va fi supusă unei expertize psihiatrice, ea fiind internată la Spitalul Penitenciar Jilava.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram