(FOTO) Vitalie Pîrlog, ales la șefia SIS; Cine este şi cum arată casa în care locuieşte

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Parlamentul a aprobat numirea lui Vitalie Pîrlog în funcția de director al Serviciului de Informații și Securitate, pentru o perioadă de cinci ani. Numirea acestuia a fost aprobată de 55 de deputați.

Cine este Vitalie Pîrlog? În 2013, acesta a fost candidat la funcția de procuror general. Acesta a fost selectat de către o comisie specială, iar candidatura acestuia urma să fie propusă Parlamentului pentru aprobare. Nu a fost însă așa. După mai multe discuții, Marian Lupu, care deținea funcția de președinte al Parlamentului a decis să-l propună la acea funcție pe Corneliu Gurin, care a fost președintele Comisiei care-l selectase pe Vitalie Pîrlog. S-a precizat atunci că numele lui Pârlog nu a fost agreat de toți reprezentanții coaliției de guvernare, din care făcea parte și Partidul Liberal Democrat din Moldova, scrie ZdG.

Vitalie Pîrlog a fost, între anii 2001 şi 2006, reprezentantul Guvernului Republicii Moldova la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO), pentru ca, între 2006 şi 2009 să ocupe funcţia de ministru al Justiţiei. După plecarea comuniştilor, Pîrlog a plecat şi el din instituţiile statului. Din 2009, acesta a fondat şi condus Asociaţia Obştească „Alianţa pentru Justiţie şi Drepturile Omului”, care, la fondare, şi-a propus drept scop „promovarea principiilor democratismului, supremaţiei legii, guvernării responsabile”. Pârlog îi avea în calitate de colegi pe Nicolae Eşanu, fost viceministru al Justiţiei în guvernul PCRM şi Valentin Zubic, fost viceministru de Interne în acelaşi guvern.

Casă de milioane şi maşină „împrumutată”

În calitate de jurist şi reprezentant al Asociaţiei „Alianţa pentru Justiţie şi Drepturile Omului” în toată această perioadă, Vitalie Pîrlog a reprezentat mai multe persoane la CtEDO. Unul din clienţii săi a fost fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, Oleg Voronin, în cazul legat de milioanele de lei cheltuite de către acesta în străinătate, pentru diverse obiecte de lux, milioane care nu erau justificate în declaraţiile sale de venit.

În declaraţia sa de venit, depusă în momentul în care şi-a depus candidatura la funcţia de Procuror General, Pîrlog a indicat venituri de 135 mii de lei în anul 2012. 15 mii de lei acesta a obţinut din salariul de la Asociaţia pe care-o conduce, iar alte 120 mii de lei din consultaţii juridice.

Pârlog a mai declarat atunci o casă de locuit de 179 m.p., despre care a menţionat că este amplasată pe un teren cu o suprafaţă de 262 m.p., cu o valoare cadastrală 665 mii 964 lei (aproximativ 40 mii euro). Candidatul la funcţia de Procuror General a precizat că a intrat în posesia imobilului în urma contractului de vânzare-cumpărare din 24 noiembrie 2011. Acesta însă nu şi-a declarat nicio maşină, deşi ziarul „Adevărul” l-a fotografiat recent cum urcă într-un Audi Q3, nou care valorează în jur de 30 de mii de euro, cam cât valoarea cadastrală a casei pe care o deţine.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...