Deputații au votat în cadrul ședinței plenare de astăzi candidatura lui Vitalie Pîrlog la funcția de director general al Serviciului de Informare și Securitate (SIS). Acesta a fost susținut de 55 de deputați din majoritatea parlamentară. Noul director a depus jurământul în fața parlamentarilor.
Mandatul lui Pârlog va fi exercitat pe o perioadă de cinci ani.
În cadrul dezbaterilor, Vitalie Pîrlog a declarat că nu este membru de partid și că din 2014 până în prezent nu a fost implicat în activitate politică. Întrebat despre evenimentele din aprilie 2009, când acesta deținea funcția de ministru al Justiției, Vitalie Pîrlog a declarat că acționat “în conformitate cu legea”.
Cât privește casa de 5 milioane de lei, despre care a scris presa că îi aparține, Pîrlog a spus că și-a achiziționat-o după ce a plecat de la Ministerul Justiției.
Vitalie Pârlog este jurist, specializat în dreptul internațional. În prezent este președinte al Comisiei pentru controlul fișierelor INTERPOL.
Anterior, a deținut funcția de ministru al Justiției în perioada guvernării comuniste. De notat că între 14—25 septembrie 2009 a deținut chiar interimatul șefiei Cabinetului de miniștri, înainte ca guvernarea să fie transferată de la comuniști la Alianța pentru Integrare Europeană.