Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.12.2017

Curtea Constituţională ar putea fi compusă din 7 judecători, comparativ cu 6 în prezent

Curtea Constituţională ar putea fi compusă din 7 judecători, comparativ cu 6 în prezent

Comisia juridică, numiri și imunități a examinat și susținut, în ședința de astăzi, proiectul pentru modificarea Constituției Republicii Moldova și va propune spre dezbatere plenului Legislativului.

Potrivit proiectului, doi judecători sunt numiţi de Parlament, doi de Guvern, doi de Consiliul Superior al Magistraturii, iar un judecător este numit de Preşedintele Republicii Moldova. În prezent, șeful statului nu are acest drept.
 
O altă modificare se referă la perioada mandatului judecătorilor Curții Constituționale care urmează a fi majorat de la 6 ani la 9 ani. Totodată, acesta nu va putea fi reînnoit.
 
De asemenea, proiectul prevede că mandatul judecătorilor Curţii Constituţionale aflaţi în exerciţiul funcţiei la data intrării în vigoare a prezentei legi se prelungeşte cu 3 ani.
 
Proiectul urmează a fi dezbătut și votat de plenul Parlamentului, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus