Unioniștii cer 20 de ani de închisoare pentru socialistul Vladimir Odnostalco; Plângere penală, depusă la Procuratura Generală

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Membrii Asociației „Unirea-ODIP” au depus o plângere la Procuratura Generală împotriva deputatului PSRM, Vladimir Odnostalco, pe motiv că acesta ar încălca drepturile și libertățile cetățenilor.

Potrivit unioniștilor, în data de 12 mai curent, în timp ce se aflau în Scuarul Europei din Chişinău, socialistul Vladimir Odnostalco a încercat să smulgă tricolorul din pieptul membrilor Asociației „Unirea- ODIP”, numind tricolorul „treapcă” (cârpă – n.r.).

„Deputatul PSRM, Vladimir Odnostalco, a numit colegii mei și pe mine personal „greazi”, adică mizerie și a încercat să smulgă tricolorul din pieptul colegilor mei”, a declarat președintele Asociației, Vlad Bilețchi.

Unioniștii afirmă că, acum câteva luni au depus o plângere la poliție și o sesizare la Procuratura Generală pe numele deputatului Vladimir Odnostalco, privind acest caz, însă, aşa cum deputatul are imunitate parlamentară oamenii legii nu pot face nimic.

„Am mai depus o plângere pe numele lui Vladimir Odnostalco cu ceva timp în urmă, însă, mi s-a spus că acesta are imunitate și nu poate fi atras la răspundere”, mai spune Bileţchi.

În context, unioniștii cer pentru deputatul PSRM Vladimir Odnostalco o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...