Calea Ferată din Moldova majorează numărul curselor cu destinația Odessa

Cu prilejul sărbătorilor de iarnă, Calea Ferată din Moldova majorează numărul curselor cu destinația Odesa. Începând cu 22 decembrie și până la 19 ianuarie 2018, trenul de pe cursa Chișinău – Odesa va circula de trei ori per săptămână, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică.

Acesta pornește din Gara Feroviară a capitalei la ora 08:10 și ajunge la Odessa la ora 12:24.

Grație colaborării administrației Calea Ferată din Moldova cu reprezentanții Serviciului Vamal, dar și sprijinului EUBAM, controlul vamal pentru pasagerii cursei respective este efectuat în incinta Gării Feroviare din Chișinău, înainte de îmbarcarea pasagerilor în tren, iar procedura nu se mai repetă și la frontieră.

Decizia vine în sprijinul pasagerilor, cu scopul reducerii timpului de călătorie.

Totodată, menționăm că responsabilii de la CFM mențin un dialog continuu cu reprezentanții sectorului feroviar din Ucraina, astfel încât, în cel mai scurt timp, garnitura de pe cursa Chișinău – Odesa să fie substituită cu un tren diesel de tip modernizat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.