„Având în vedere că ei au votat odată un guvern cu un program ferm pro-european, noi vom saluta dacă dânşii se vor alătura procesului de negocieri, care îl vom avea între partidele menţionate, care sper să demareze deja cu uşile deschise, în cel mai apropiat viitor”, a declarat vicepreşedintele PLDM, Valeriu Streleţ.

„O masă rotundă cu toate forţele politice prezente în Parlament, cum văd ei perspectiva, care sunt propunerile, nu strică”, a spus şi preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.

 Liberalii, la rândul lor, spun că nu au discutat deocamdată propunerea comuniştilor la partid. 

„Noi rămânem ferm pe poziţia noastră. Ne ştim a onora obligaţiunile faţă de alegătorii noştri. Este părerea mea, dar nu ştiu, o să discutăm. Încă nu am discutat la partid”, a explicat deputatul PL, Gheorghe Brega.

Anterior însă liberalii se jurau că nu vor face coaliţie nici cu PD şi PLDM. „Au furat miliardul, dar acum se înăduşă şi în campanie electorală spune: Noi o să facem alianţă cu PL după alegeri. Miliardul înapoi şi pe urmă alianţă cu noi”, declarat liderul PL, Mihai Ghimpu.

Totodată,  PSRM au respins propunerea lui Voronin şi au calificat-o drept un gest de disperare, în condiţiile în care, la alegerile locale, Partidul Comuniştilor a obţinut un scor slab, spune liderul socialiştilor. 

Apelul lansat de comunişti vine la nici două săptămâni după ce Vladimir Voronin declara că nu va susţine un Guvern împreună cu PD şi PLDM, după ce Guvernul minoritar Gaburici, pe care l-a votat şi PCRM, şi-a anunţat demisia în contextul scandalului privind studiile premierului. Voronin le-a reproşat atunci liderilor PLDM şi PD că l-ar fi denigrat intenţionat pe Chiril Gaburici pentru a-l putea controla.