07:11:12 18.04.2024
Stiri

Consumatorii din R. Moldova, care au luat ȚEAPĂ atunci când au cumpărat ceva, despăgubiți cu circa 2,5 milioane de lei

Economie 18.12.2017 14:00 Vizualizări1817 Autor: Ziarul National
Consumatorii din R. Moldova, care au luat ȚEAPĂ atunci când au cumpărat ceva, despăgubiți cu circa 2,5 milioane de lei


Cetățenii din R. Moldova care s-au fript cumpărând produse sau încheind contracte care nu au fost respectate au primit despăgubiri totale de circa 2,5 milioane de lei, după ce au apelat în acest an la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP).

Potrivit datelor APCSP, consumatorii au depus în acest an aproximativ 1 900 de reclamații. De cele mai multe ori, petițiile înregistrate au fost soluționate pe cale amiabilă, consumatorii primind contravaloarea produselor procurate. Numai în luna noiembrie a anului curent, utilizatorilor de produse și servicii le-a fost restituită o sumă de 790 de mii de lei.

Cel mai relevant caz este cel al unei companii imobiliare care nu a dat un bloc de locuit în exploatare, în termenii prevăzuți de contract. Astfel, un consumator a obținut de la agenția imobiliară vizată o reducere de preț pentru locul de parcare în valoare de 115 900 de lei, echivalentul a 5 750 de euro din prețul de 9 250 de euro.

Într-un alt caz, un fermier a depus o reclamație către agentul economic de la care a procurat un tractor defect. Consumatorul a cerut înlocuirea gratuită a tractorului necalitativ cu altul de calitate adecvată sau restituirea contravalorii produsului necorespunzător. Revendicarea nu a fost satisfăcută, iar consumatorul a decis să depună o petiție la Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. În rezultatul implicării APCSP, reclamația a fost soluționată pe cale amiabilă, consumatorului fiindu-i returnată suma de 602 330 de lei.

În majoritatea cazurilor, operatorii economici implicați în astfel de situații amână sau evită soluționarea cauzei, refuzând, de cele mai multe ori, restituirea contravalorii produselor, deși legislația prevede expres că aceștia sunt obligați fie să înlocuiască, fie să întoarcă banii plătiți pentru produsele neconforme în cel mult 14 zile calendaristice de la data înaintării reclamaţiei de către consumator sau în termenul stabilit prin contract.

Condiţia principală pentru a se repara, înlocui ori a se restitui contravaloarea produsului este prezentarea bonului de casă, care confirmă datele referitoare la data cumpărării, suma achitată, precum și denumirea întreprinderii. De asemenea, produsul returnat trebuie să fie fără defecte şi lovituri mecanice, să fie păstrată eticheta şi cutia, astfel, încât starea acestuia să îi permită vânzătorului să îl repună în comerţ.

Bunurile care nu pot fi schimbate sau returnate sunt articolele de ciorăpărie, lenjeria de corp şi de pat, bijuteriile din metale preţioase şi semipreţioase, produsele de igienă, cum ar fi: periuţa de dinţi, pensetele, aparatele de ras manuale sau electrice. Pe aceeaşi listă se regăsesc articolele de cosmetică şi parfumerie.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

08.04.2024 09:12 Nicolae Negru Nicolae Negru // Ne va apăra sau nu R...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md