00:31:49 20.04.2024
Stiri

Statul cu ochi peste tot: Cum este prins un SUSPECT în doar șapte minute

Știri 17.12.2017 12:01 Vizualizări1988 Autor: Ziarul National


Statul cu ochi peste tot: Cum este prins un SUSPECT în doar șapte minute Sursa: ziare.com

Într-o țara cu o populație de peste un miliard de locuitori, ești tentat să crezi că te poți pierde destul de ușor în mulțime. Nu și dacă această țară este China.

O rețea formată din 176 de milioane de camere de supraveghere, care va ajunge la peste 600 de milioane până în 2020, urmărește fiecare mișcare a cetățenilor chinezi.

Camerele sunt prevăzute cu inteligență artificială, inclusiv cu tehnologie de recunoaștere facială, ceea ce le permite autorităților chineze să găsească și să prindă în doar câteva minute persoanele pe care le percep ca fiind o amenințare.

Sistemul a fost testat recent de jurnalistul John Sudworth, trimis de BBC în acest scop în Guyiang, un oraș din sudul Chinei cu o populație de aproximativ 3,5 milioane de oameni.

Pe baza unei poze făcute înainte de începerea „urmăririi” de către Big Brother-ul chinez la care s-a supus Sudworth, camerele de supraveghere l-au identificat și localizat în cel mai scurt timp, fiind înconjurat de forțele de ordine într-un interval de șapte minute.

Autoritățile din Guiyang păstrează un volum uriaș de date despre toate persoanele pe care le pot identifica, indiferent dacă sunt oameni obișnuiți sau infractori, spun chiar aceștea.

Oficialii chinezi susțin că doar infractorii au motive să se teamă de ceea ce ei numesc „cea mai mare rețea de supraveghere video din lume”, însă lucrurile par diferite în practică, scrie Huffington Post.

De exemplu, conform mai multor relatări, camerele sunt folosite pentru a monitoriza și intimida minorități etnice precum comunitatea uighur din vestul Chinei.

Alte controverse sunt legate de ceea ce consideră autoritățile din China a fi infracțiune. Depășirea rației de hârtie igienică este o faptă care poate intra în această categorie.

Organizațiile pentru drepturile omului se tem că o astfel de rețea, alături de alte practici ale guvernului chinez, precum monitorizarea telefoanelor mobile și a traficului de internet, poate fi folosită împotrivă disidenților sau activiștilor.

Nu sunt însă aspecte care să îi împiedice pe investitorii străini, inclusiv din Silicon Valley, să susțină companiile chineze din spatele acestor tehnologii, care nu sunt folosite doar în China.

În 2014, o companie chineză de telecomunicații a vândut sisteme de monitorizare similare guvernului Etiopiei, care a lansat anul trecut ample represalii la adresa protestatarilor antiguvernamentali.

Alte țări care au cumpărat sisteme chineze de monitorizare video sunt Brazilia, Kenya, Ecuador și Marea Britanie.

Sursa: ziare.com


Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md