MILIARDAR şi soţia sa, morţi în condiţii suspecte. Locul în care au fost găsiti
Un miliardar canadian, fondatorul unui companii farmaceutice, şi soţia lui au fost găsiţi decedaţi în locuinţa lor din Toronto în circumstanţe descrise drept "suspecte" de către poliţie, informează BBC News online.
Corpurile neînsufleţite ale celor doi au fost descoperite în subsolul locuinţei lor.
Autorităţile au oferit puţine detalii despre caz şi nu au confirmat încă identitatea celor decedaţi, însă apropiaţi şi oficiali canadieni au indicat că este vorba de Barry şi Honey Sherman.
Barry Sherman era fondatorul şi preşedintele companiei farmaceutice Apotex, un producător major de medicamente generice.
„Dragii mei prieteni Barry şi Honey Sherman au fost găsiţi morţi. Oameni minunaţi, filantropi incredibili, mari lideri în domeniul sănătăţii", a scris Eric Hoskins, ministrul sănătăţii din Ontario, pe Twitter.
„Circumstanţele morţii lor par suspecte", a declarat David Hopkinson, un oficial din cadrul poliţiei.
Potrivit revistei Forbes, Barry Sherman avea o avere personală de 3,2 miliarde de dolari.
sursa: mediafax.ro
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania