Actualitate

INCREDIBIL // Bărbatul care a murit de două ori dezvăluie ce este dincolo de moarte

Tânărul a declarat că nu și-ar fi dat seama de moartea sa pentru câteva minute, dacă nu i-ar fi spus medicii… Deși este ateu, experienţa aceasta nu l-a făcut să-i fie frică de moarte.

Medicii i-au spus bărbatului că fost găsit fără semne vitale și au crezut că a decedat, scrie efemeride.ro. Al doilea episod s-a desfășurat în timpul unei intervenții chirurgicale pe care a suferit-o la câteva luni de același accident. Ambele episoade au durat circa două minute, timp în care medicii au reușit să-l readucă la viață.

Bărbatul a povestit pe rețeaua de socializare că, în acel timp, a fost ca într-un somn fără vise în care totul era negru și că nu a văzut lumea de apoi aşa cum se spune.

"Aș vrea să spun că da, dar adevărul este că în ambele dăți nu am fost acolo. Totul era întunecat. Aș spune că a fost ca atunci când tragi un pui de somn, fără să visezi. Te trezești și ai impresia că ai dormit foarte mult timp, dar, de fapt, au trecut doar 15 minute. De asemenea, a fost foarte epuizant să revin la viață. M-am simțit de parcă mi-aș fi folosit toată energia din corp", a declarat tânărul, pe contul său de pe platforma Reddit.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *