Fostul ministru rus al Finanțelor, condamnat la 8 ani de pușcărie pentru că a cerut mită de la șeful Rosneft

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un tribunal din Rusia l-a condamnat, vineri, pe fostul ministru al Economiei, Alexei Ulyukayev, la o pedeapsă de opt ani de închisoare, după ce l-a găsit vinovat că a cerut o mită de două milioane de dolari de la directorul general al companiei petroliere Rosneft, Igor Sechin, informează AFP şi Reuters.

De asemenea, tribunalul a decis că Ulyukayev trebuie să plătească o amendă de peste 130 de milioane de ruble (aproximativ 1,9 milioane de euro sau 2,2 milioane de dolari) şi i-a retras dreptul de a deţine funcţii publice.

Fostul ministru, care şi-a anunţat intenţia de a face recurs, a fost găsit vinovat pentru că „a primit mită în perioada în care exercita o funcţie oficială”, a declarat preşedintele completului de judecată, Larisa Semyonova, care a pronunţat verdictul.

Anterior, Parchetul a cerut o pedeapsă de 10 ani de închisoare în regim sever şi o amendă de 500 de milioane de ruble (aproximativ 7 milioane de euro) pentru Ulyukayev.

Ministru al Economiei în perioada 2013 – 2016, Alexei Ulyukayev, 61 de ani, a fost acuzat că a încercat să obţină o sumă de două milioane de dolari de la Igor Sechin, directorul grupului petrolier de stat Rosneft, în schimbul unei decizii prin care să i se permită companiei să preia Bashneft, o altă companie petrolieră controlată de statul rus.

Alexei Ulyukayev a dezminţit acuzaţiile şi a susţinut că procesul este o înscenare a lui Igor Sechin, unul dintre apropiaţii lui Vladimir Putin.

Ulyukayev a fost arestat la data de 14 noiembrie 2016, în momentul în care ieşea din sediul companiei Rosneft. Ofiţerii serviciului federal de securitate FSB au găsit în maşina lui Ulyukayev o geantă care conţinea două milioane de dolari în numerar.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...