(VIDEO) Societatea civilă demarează procesul privind inițierea referendumului anti-mixt

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Un grup format din mai mulți membri ai societății civile au anunțat vineri că demarează procesul privind inițierea referendumului legislativ de anulare a sistemului electoral mixt.

Primul pas în această acțiune este constituirea grupului de inițiativă care va fi format din cetățeni ce se vor implica în procesul colectării de semnături.

„Estimăm că vom avea în jur de 500-550 de cetățeni. Vă îndemnăm să veniți duminică, la ora 10:00, în incinta Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, pentru a vă implica în acest proces”, a declarat activistul civic Valeriu Pașa.

Analistul politic Victor Ciobanu a declarat că sistemul mixt nu se bucură de susținerea cetățenilor, iar ultimul sondaj BOP a demonstrat acest lucru, întrucât doar 16% din respondenți s-au declarat în favoarea sa.

„Este clar că acest proiect nu este susținut de cetățeni. Dacă am avea o guvernare responsabilă, atunci ar adopta chiar în Parlament legea pe care noi o propunem spre referendum”, a declarat Ciobanu.

El a dat și exemplul mai multor state vecine, precum România, Ucraina sau Georgia, care au renunțat recent la sistemul mixt, care nu e potrivit pentru această zonă a Europei.

Adunarea de constituire a grupului de inițiativă este o condiție obligatorie pentru inițierea procedurii de desfășurare a referendumului, prevăzută de Codul Electoral.

Conform prevederilor legale, doar membrii grupului de inițiativă vor avea dreptul să colecteze semnături.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...