Programul „Prima Casă”, aproape de VOTUL FINAL în Parlament: Statul garanteză jumătate din creditul contractat de la bancă
Amendamentele propuse de deputați la proiectul Programului de stat „Prima casă” au fost aprobate de Comisia parlamentară pentru economie, buget și finanțe și acesta ar putea fi votat în lectură finală de către plenul Parlamentului în următoarele zile.
Proiectul prevede procurarea apartamentelor și caselor de locuit pe teritoriul Republicii Moldova, în special pentru familiile tinere, membrii cărora nu au depășit vârsta de 45 de ani, sunt angajați în câmpul muncii și au venituri oficiale.
Solicitanții vor putea achiziționa doar locuințe care au fost finalizate și date în exploatare până la data depunerii cererii. Prețul acestora nu trebuie să depășească un milion de lei, iar rata inițială achitată de beneficiar va fi de 10% din preț. De asemenea, beneficiarii nu trebuie să dețină în proprietate o locuință sau să aibă credite ipotecare nestinse.
Totodată, programul presupune accesul persoanelor fizice la creditele ipotecare, prin garantarea parțială a acestora de către stat. Garanțiile în numele statului vor fi emise de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Creditul va fi acordat de băncile comerciale pe un termen de maximum 25 de ani, în lei moldovenești. Plata lunară achitată de beneficiar nu va depăși 50% din veniturile oficiale salariale nete ale familiei, iar statul va garanta 50% din credit.
Beneficiarii nu vor putea înstrăina locuința achiziționată în primii cinci ani de la dobândire, cu excepția cazului de achitare deplină a datoriei pe credit.
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”
Pe cine afectează praful SAHARIAN care a acoperit noapte trecută R. Moldova. Avertismentul medicilor