„Bancherii oculți” ai ISIS. Ce țări finanțează MASIV gruparea jihadistă
Franţa a identificat 150 până la 200 de „bancheri oculţi” ai Statului Islamic (SI), în principal în Liban şi în Turcia, a anunţat Tracfin, serviciului Guvernului însărcinat cu lupta împotriva spălării de bani şi împotriva finanţării terorismului, relatează AFP.
„Am lucrat la identificarea a 150 până la 200 dintre aceşti colectori, localizaţi în principal în Liban şi în Turcia”, a declarat directorul Tracfin, Bruno Dalles, în cadrul prezentării în faţa presei a raportului serviciului său despre „riscuri de spălare de capitaluri şi de finanţarea terorismului” pe anul 2016.
„Aceşti bancheri oculţi ai Daech primesc fonduri care sunt în mod clar menite să-i permită să continue să funcţioneze”, a precizat el, subliniind că, pentru Tracfin, miza este de-acum să-i localizeze pe noii colectori de fonduri SI - care depinde tot mai mult de finanţări externe.
Pe măsură ce jihadiştii pierd teren în Irak şi Siria, ei sunt totodată privaţi de „prima lor sursă de venit” - precum „capturi de război” sau „extorcarea populaţiilor” - şi încearcă să „compenseze parţial aceste pierderi de venituri printr-un recurs în continuare susţinut la finanţări externe”, se arată în raportul Tracfin.
Serviciul supraveghează de asemenea „susţinerea mai tradiţională” a Statului Islamic „ca instituţii umanitare şi culturale, cu scopul evitării utilizării acestor structuri în vederea finanţării terorismului”, a declarat directorul Tracfin.
Sursa: news.ro
R. Moldova, pusă în PERICOL de raidurile aeriene cu RACHETE ale armatei ruse. Zelenski: „Țara teroristă dorește să repete dezastrul de mediu din regiunea Herson. Acum nu doar Ucraina, dar și R. Moldova este amenințată”
Reacția diplomației de la Chișinău la decizia MAE rus de a expulza din Federația Rusă un angajat al Ambasadei R. Moldova la Moscova
GALERIE FOTO // Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni, care datează din secole XVII - XVIII, a fost REDESCHISĂ: Sovieticii au transformat lăcașul sfânt cu fresce murale unice în HAMBAR, iar SUA l-au restaurat