Actualitate

Fiecare a doua sală de ceremonii a început să reflecte venitul pe care îl are, după ce Fiscul s-a apucat de capul lor

SFS evoluează cu regularitate riscurile de neconformare a contribuabililor prin analiza permanentă a informației parvenite din surse directe și indirecte și aplicarea măsurilor de prevenire sau sancționare a cazurilor de încălcare fiscală. Una dintre metodele de identificare și combatere a acestor riscuri de neconformare fiscală este monitorizarea activității agenților economici selectați prin instalarea posturilor fiscale.
Un exemplu elocvent al eficienței activității posturilor fiscale, prezintă rezultatele funcționării lor la sălile de ceremonii (restaurante).
Astfel, în perioada de 26 august – 30 noiembrie 2017, SFS a instituit posturi fiscale la 25 de agenți economici care prestează servicii în domeniul alimentației publice și anume săli de ceremonii. Principalele riscuri identificate în acest segment de business au constituit:
Subdeclararea veniturilor real obținute
Ponderea mică a fondului de salarizare în raport cu venitul declarat;
Achitarea salariului în plic (conform analizelor efectuate s-a constatat calcularea salariilor medii a angajaților considerabil mai mici comparativ cu salariul mediu pe economia națională).
Ca rezultat al acestor acțiuni, SFS a înregistrat o creștere a volumului de livrări cu 10 835 490 lei sau cu 42,08%, comparativ cu perioada similară a anului precedent.
Totodată, în perioada posturilor fiscale s-au majorat şi achitările la BPN în sumă totală de 1 509 154 lei sau cu 25% mai mult în comparație cu perioada similară a anului precedent, inclusiv s-a majorat salariul cu 18,61%, comparativ cu perioada analogică a anului precedent de activitate a agenților economici monitorizați.
Este de menționat că rezultatele funcționării posturilor fiscale, vor putea fi evaluate integral la finele lunii decembrie, deoarece calcularea și achitarea obligațiilor fiscale (prezentarea declarațiilor) aferente lunii noiembrie (ultima perioadă de monitorizare a posturilor fiscale), conform prevederilor legislației în vigoare se poate efectua până la finele lunii decembrie.
Alimentația publică nu este unicul gen al economiei naționale, față de care este focusată atenția SFS. În scopul asigurării unei administrări eficiente, prevenirii şi depistării cazurilor de încălcare fiscală și în rezultatul identificării riscurilor în activitatea agenților economici, în luna noiembrie au fost monitorizați prin intermediul posturilor fiscale 125 contribuabili. Obiectul monitorizării constă în verificarea activității agenților economici pe anumite genuri de activitate, inclusiv: producătorii de alcool și/sau băuturilor alcoolice, producătorii de articole din tutungerie, comerțul cu producția agricolă, importatorii de flori, comerțul cu materiale de construcții, etc.
Concomitent, posturile fiscale se utilzează eficient și în cazurile de contracarare și neadmitere a documentării tranzacțiilor fictive. De regulă prin instituirea posturilor fiscale la contribuabilii cu risc major de implicare în scheme de documentare a tranzacțiilor fictive, legalizare a mărfurilor de o proveniență ilegală, activitatea acestora se stopează din prima zi de instituire a postului fiscal.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *