Anchetele, declarațiile și averea lui Bogdan Zumbreanu, propus pentru șefia CNA

Bogdan_Zumbreanu2_cna_noi

Bogdan Zumbreanu activează în cadrul CNA încă de la înființarea acestei instituții, în decursul carierei sale în calitate de ofițer a ajuns să conducă Direcția generală urmărire penală. Ieri, 13 decembrie, Comisia juridică a Parlamentului a anunțat că îl va propune Parlamentului pentru șefia CNA. Iată cu ce lucruri s-a marcat în toată cariera sa, Bogdan Zumbreanu, candidatul la funcția de director al CNA.

#Anul 2010

În februarie 2010, Bogdan Zumbreanu l-a chemat pe Oleg Voronin, fiul fostului președinte comunist Vladimir Voronin, la Centrul Anticorupţie să explice din ce surse şi-a alimentat cardul bancar cu care, în ultimii 2 ani, a plătit mărfuri şi servicii peste hotare în valoare de peste 66 de milioane de lei, venituri net superioare celor declarate Inspectoratului Fiscal. Despre acest lucru a scris atunci ziarul Timpul. După audieri, în cadrul unei conferințe de presă, Zumbreanu a spus că omul de afaceri Oleg Voronin nu este cercetat penal pentru spălare de bani în proporţii deosebit de mari şi evaziune fiscală și că urmărirea penală a fost pornită pe faptul acestor infracţiuni însă nicio persoană fizică sau juridică nu avea calitatea de bănuit sau învinuit.

 

#Anul 2012

La începutul verii 2012, Bogdan Zumbreanu a vorbit despre „bilanțul unui BAC corupt”, așa cum titra Ziarul de Gardă. Astfel, în acel an examenele de bacalaureat au fost monitorizate de către CCCEC, iar acest lucru a dus la intentarea a două dosare penale: pentru corupere pasivă – 16 persoane, majoritatea dintre ei profesori, fiind recunoscute în calitate de bănuiţi – și pentru trafic de influenţă. „Esenţa dosarului este că s-au pretins bani de către o persoană, care susţinea că are influenţă asupra unei alte persoane responsabile, şi că în acest fel le va putea asigura elevilor trecerea în sala de examene cu telefoanele mobile, fapt ce îi va ajuta la rezolvarea testelor”, a spus Zumbreanu. Acesta a precizat că puteau fi deschise mai multe dosare penale.

#Anul 2013-2016

În această perioadă au urmat un șir de cauze penale și anchete pe care le-au inițiat ofițerii anticorupție din cadrul Direcției conduse de Bogdan Zumbreanu, în tandem cu procurorii. Este vorba despre dosarul Vicol (fostul șef al Fiscului, învinuit de corupție), reținerea a 32 de angajati ai Vămii Leușeni și ai Poliției de Frontieră, operațiunea comună a CNA, PA, SIS şi Departamentului Instituțiilor Penitenciare în urma căreia angajați ai Penitenciarului nr. 9 au fot reținuți, perchețiile la Primăria Chișinău, la Batalionul cu Destinație Specială „Fulger”, la postul vamal Giurgiulești, dosarul licitațiilor trucate în medicină, până la dosarele Filat, Șor și BEM, scrie pe moldnova.eu.

#Averea lui Bogdan Zumbreanu

În declarația sa de avere, pe lângă două imobile și un autoturism în valoare de jumătate de milion de lei, Bogdan Zumbreanu mai susține că are și datorii impunătoare. Astfel, în declarația depusă pentru anul 2013 candidatul propus pentru șefia CNA menționa că are două credite a câte 980.000 de lei, contractate în anul respectiv la o dobândă de 8% și pe care urma să le ramburseze până în 2028, precum și un alt împrumut luat la începutul anului 2014 în valoare de 21.816 de euro, cu o dobândă de 8,9% pe care era obligat să-l întoarcă până în 2016.

Zumbreanu a reușit în doar 2 ani să restituie unul din creditele de aproape un milion de lei. În declarația depusă în anul 2016, Bogdan Zumbreanu mai indică faptul că a rambursat și creditul de 21.816 de euro, dar totodată a luat altul, în valoarea de 22.200 de euro pe care trebuie să-l întoarcă până în 2019. Cel care ar putea fi numit director al CNA mai deține și un card de credit cu suma de 250.000 de lei. În afară de salariul său și al soției, Zumbreanu a mai indicat pe parcursul anilor 2013-2016 venituri din vânzări și donații de câteva sute de mii de lei și circa 22.000 de euro.

Citiți articolul complet pe moldnova.eu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente