Crima s-a produs aseară, în jurul orei 20.00. Anchetatorii au refăcut firul evenimentelor, totul fiind surprins de camerele de luat vederi din staţia unde s-a produs incidentul. Astfel, imaginile arată că suspecta ar fi pândit momentul când victima, tânăra de 25 de ani, nu era foarte atentă, se uita în telefon, şi ar fi împins-o de pe peron pe şinele de la metrou în momentul în care trenul se apropia.

Tânăra ar fi încercat să urce înapoi pe peron, dar suspecta ar fi împins-o cu piciorul şi ar fi izbit-o practic de metroul care tocmai intra în staţie.

La scurt timp de la comiterea crimei, suspecta s-a făcut nevăzută în mulţime. Potrivit presei române, cu câteva ore înainte ea a încercat să ucidă în acelaşi fel altă fată, în altă staţie de metrou, însă nu i-a reuşit. Femeia de 36 de ani a fost reţinută după ce poliţiştii au identificat-o cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere. Aceasta s-ar fi recunoscut în imaginile filmate de camerele de supraveghere, însă nu a oferit nicio explicaţie pentru gestul său, nici nu l-a recunoscut, nici nu l-a negat.

Suspecta a fost reţinută pentru 24 de ore şi va fi dusă în faţa instanţei, cu propunere de arestare preventivă. Va fi, de asemenea, supusă unei expertize medicale, pentru că anchetatorii trebuie să stabilească dacă femeia avea sau nu discernământ în momentul comiterii crimei.

În urma acestui caz, autorităţile au dispus ca poliţiştii să patruleze în toate staţiile de metrou din capitala României.

Presa română mai scrie că victima de 25 de ani este Alina Ionela Ciucu, o tânără de 25 de ani, care plecase cu câţiva ani în urmă din satul Lişteava, comuna Ostroveni, la facultate în Bucureşti. Oamenii din sat povestesc că fata a fost crescută de nişte vecini întrucât mama sa este foarte bolnavă.

După terminarea studiilor, Alina Ciucu s-a angajat în Bucureşti, într-un restaurant, iar aseară, când s-a petrecut tragedia din staţia de metrou Dristor 1, se întorcea de la serviciu şi urma să se ducă acasă, unde o aştepta iubitul ei.