Reprezentaţii BNM spun că au finalizat discuţiile purtate cu consorţiul internaţional privind „posibilitatea publicării unor informaţii ce se vor conţine în acest document”.
 
„Companiile Kroll şi Steptoe & Johnson au acceptat elaborarea unei sinteze care va fi dată publicităţii, urmare solicitării autorităţilor Republicii Moldova, care au subliniat importanţa informării publicului şi partenerilor de dezvoltare despre rezultatele investigaţiei, fără a prejudicia şansele de recuperare a activelor delapidate”, se spune în comunicat.
 
BNM precizează că va publica sinteza raportului care urmează să fie transmisă de consorţiul internaţional, iar documentele de lucru care includ analizele detaliate ale urmăririi fondurilor fraudate vor fi expediate organelor de resort din Republica Moldova.
 
Acum o lună, Banca Naţională anunţa că raportul de investigaţie a companiilor Kroll şi Steptoe&Johnson este în fază finală de redactare şi urmează să fie transmis în următoarele câteva săptămâni.