Bogdan Zumbreanu va fi propus Parlamentului pentru funcția de director al CNA

Bogdan Zumbreanu, şeful Direcţiei Urmărire Penală a CNA, va fi propus Parlamentului pentru funcția de director al CNA. Aceasta după ce candidatura acestuia a fost votată astăzi cu şapte voturi la şedinţa Comisiei juridice, numiri și imunități.

Pentru funcţia de director CNA au mai candidat Igor Carlaşuc, Veaceslav Guţan şi Sava Maimescu.

Potrivit Legii cu privire la CNA, directorul Centrului este numit în funcţie de Parlament cu votul majorităţii deputaţilor, pentru un mandat de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat.

Directorul CNA este inamovibil pe perioada exercitării mandatului.

Precizăm că funcţia de director CNA a rămas vacantă, după ce la 25 octombrie a expirat mandatul fostului șef, Viorel Chetraru.

Foto: Moldovanews.md

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.