Dezamăgire pentru comunişti. Aliona Babiuc acceptă mandatul, iar fracţiunea PCRM rămâne cu doar şase deputaţi

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fracţiunea Partidului Comuniştilor din Parlamentul Republicii Moldova ar putea rămâne cu şase deputaţi. Asta după ce comunista Oxana Domenti a renunţat la mandatul de de deputat, următorul candidat în listă a scris cerere de renunţare, iar următorul candidat după el a fost anterior exclus din rândurile PCRM. Acesta însă a decis să accepte mandatul.

Comitetul Central al Partidului Comuniștilor din Republica Moldova a lansat astăzi o declaraţie în care s-a pronunţat categoric împotriva atribuirii mandatului de deputat Alionei Babiuc, candidatul cu numărul 26 în lista candidaţilor PCRM la funcţia de deputat, şi includerii acesteia în componenţa PCRM. Asta deoarece, Aliona Babiuc, inclusă în lista electorală a PCRM la alegerile din anul 2014 în calitate de prim-secretar al comitetului raional Briceni al partidului, ar fi fost exclusă din rândurile Partidului Comuniștilor din Republica Moldova în anul 2015, după ce „activitatea primului secretar al comitetului raional Briceni al partidului a fost apreciată ca nesatisfăcătoare”. Formaţiunea însă nu a explicat de ce, după atribuirea mandatului de deputat Allei Mironic (24 în listă), acesta nu a revenit fostului viceministru al Justiţiei, Vitalie Pîrlog (25 în listă).

Citiţi şi: Şeful Comisiei pentru Controlul Fişierelor Interpol, Vitalie Pîrlog, ar putea ajunge deputat în Parlament

Solicitată de Independent.md, preşedintele fracţiunii comuniste în Parlament, Inna Şupac, a menţionat faptul că „Vitalie Pîrlog a scris cerere de renunţare” la mandatul de deputat. Asta, cel mai probabil, nedorind să renunţe la funcţia sa din cadrul Interpol, funcţie incompatibilă cu cea de deputat în Parlament. Şi preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, a confirmat pentru Independent.md faptul renunţării la mandat de către Vitalie Pîrlog.

În contextul în care PCRM s-a pronunţat împotriva revenirii mandatului Alionei Babiuc, care a mai fost deputat în Parlament între aprilie-iulie 2009, candidatul „acceptat” de formaţiune ar fi Ivan Filimon, plasat pe poziţie 27. „Ivan Flimon ar fi următorul, în caz în care Aliona Babiuc ar renunța la mandat. Vom vedea dacă acest lucru se va întâmpla sau nu”, a spus Inna Şupac pentru Independent.md.

Vedeţi şi: Deputatul ce urma să-i ia locul Oxanei Domenti în Parlament, exclus din PCRM

De altă parte, preşedintele Comisiei Electorale Centrale, Alina Russu, fost reprezentant al PCRM în cadrul CEC, a menţionat pentru Indepdendent.md că „nu există mecanisme legale prin care o formaţiune să ceară retragerea unui candidat” şi „se aplică ordinea înscrierii în listă la alegeri”. Altfel spus, doar candidatul decide dacă acceptă sau renunţă la mandatul ce îi revine, iar formaţiunea nu-l poate determina să renunţe la acesta în favoarea unui alt candidat.

Aliona Babiuc însă a acceptat, potrivit preşedintelui CEC, mandatul de deputat, iar în cadrul şedinţei de astăzi, Comisia Electorală Centrală va iniţia procedura de validare a mandatului de deputat al acesteia, care urmează a fi validat de către Curtea Constituţională.

Deocamdată nu se cunoaşte cărei fracţiuni sau grup parlamentar i se va alătura deputatul Aliona Babiuc sau dacă va decide să activeze în cont propriu, ca deputat neafiliat. Aşa ori altfel, fracţiunea PCRM va rămâne doar cu şase deputaţi.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...