Stiri
Pe cine trimite președintele Igor Dodon la FUNERALIILE Regelui Mihai? Parlamentul de la Chișinău va fi reprezentat de nouă deputați
Politică
11.12.2017
15:38
3694
Autor: Ziarul National
Descoperă
Președintele Igor Dodon l-a mandatat pe consilierul prezidențial în domeniul educației, culturii și cercetării, Corneliu Popovici, să participe din partea Președinției R. Moldova la funeraliile Majestății Sale Regele Mihai al României, care vor avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.
Informația a fost confirmată de șeful statului pentru Ziarul NAȚIONAL.
Parlamentul R. Moldova va fi reprezentat la funeralii de către o delegație condusă de președintele Parlamentului Andrian Candu. Din delegație vor mai face parte vicespicherul Iurie Leancă și deputații Vladimir Hotineanu, Roman Boțan, Tudor Deliu, Vadim Pistrinciuc, Alina Zotea, Nae-Simion Pleșca și Valeriu Ghilețchi.
Potrivit programului funeraliilor făcut public de Casa Regală a României, miercuri, 13 decembrie, începând cu ora 14.00, corpul neînsuflețit al Regelui va fi așezat în Holul de Onoare al Castelului Peleș.
Între orele 14.00 - 15.00, instituția președintelui Republicii Moldova și a președintelui României, membrii Guvernului Republicii Moldova și ai României, membrii Parlamentului Republicii Moldova și ai României vor transmite condoleanțe la Castelul Peleș. Custodele Coroanei și Familia Regală vor fi prezenți la Sinaia.
Majestatea Sa Regele Mihai I a încetat din viață la 5 decembrie curent, la reședința privată din Elveția. Înmormântarea va avea loc la Curtea de Argeș, în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, la 16 decembrie 2017.

Prietenii tăi merită să știe ASTA!
Stiri relevante
24.04.2024
17:08
501
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
24.04.2024
14:14
532
AVERTISMENT // „Intensificare a dezinformărilor”: Pretinșii migranți trimiși de Polonia sau așa-zise înrolări în Legiunea Franceză, printre ultimele falsuri lansate de pe conturi fake „apropiate grupului criminal Șor”
24.04.2024
12:26
464
Autoritățile de la Chișinău transmit miercuri la Bruxelles contribuția R. Moldova la pachetul de extindere al Comisiei Europene pentru anul 2024
24.04.2024
10:20
627
Premierul Recean, despre bătrânii utilizați de „grupul criminal Șor” pe post de „transportatori de bani în numerar”: „Instituțiile au sechestrat peste un milion de dolari în numerar, bani murdari, bani din crima organizată”
24.04.2024
10:15
567
Șeful diplomației de la Chișinău, interviu pentru „Bloomberg: „Ceea ce vedem acum în R. Moldova va fi, cel mai probabil, implementat la viitoarele alegeri din țările noastre partenere din Occident”
24.04.2024
17:04
235
Un secretar de stat de la MAE, numit ambasador al Republicii Moldova în Confederația Elvețiană
24.04.2024
15:40
263
Președinta Maia Sandu, discurs la Bruxelles, în deschiderea Conferinței anuale privind bugetul UE
24.04.2024
14:43
260
RĂZBOI HIBRID // Amnesty International: R. Moldova a încălcat dreptul la asociere şi libertatea de exprimare în încercarea de a contracara influenţa rusă
23.04.2024
18:21
954
Noi tensiuni în Zona de Securitate: Militarii ruși din Transnistria, antrenamente pentru a „respinge atacurile”. Chișinăul: „Acțiuni provocatoare, contrare principiilor de pacificare și legislației R. Moldova”
23.04.2024
13:14
1816
Avertismentul ISW: Kremlinul pregătește scena pentru REVOLTE în R. Moldova. Ce se ascunde în spatele blocului „Pobeda”
Top stiri
24.04.2024
17:23
252
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
24.04.2024
17:08
443
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
24.04.2024
16:51
338
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”
24.04.2024
15:59
593
Pe cine afectează praful SAHARIAN care a acoperit noapte trecută R. Moldova. Avertismentul medicilor
24.04.2024
15:58
915
De ce a plecat din sistemul penitenciar bărbatul bănuit de omorul tinerei însărcinate de la Orhei: Precizările ANP
24.04.2024
15:13
304
PLAN // Autoritățile își propun să reducă mortalitatea prin cancer cu 7% în următorii doi ani: Acțiuni pentru depistarea precoce a bolii și acces la servicii calitative de diagnostic, tratament și îngrijire
Actualitate
Descoperă
Actualitate
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”
De ce a plecat din sistemul penitenciar bărbatul bănuit de omorul tinerei însărcinate de la Orhei: Precizările ANP
Punct de vedere NAȚIONAL
Meteo in Moldova