(foto) „Nu visez la ceva ieșit din comun, pur și simplu vreau să fac ceea ce îmi place, acasă.” O tânără din Moldova vorbește despre pasiunile sale

kat

Este bine știut faptul că visurile se împlinesc dacă depui mult efort. Ecaterina Sinița a început să lucreze pentru a-și atinge țelurile, încă de mică. Actualmente tânăra este elevă în clasa a 12-a la Liceul Teoretic „Gaudeamus”, iar pe lângă programul academic încărcat, eleva se implică în mai multe activități extracuriculare, printre care se regăsesc orele de voluntariat, fotografie și video.

Primele victorii în palmresul său. „Am înțeles că fac ceva frumos și oamenilor le place, ei apreciază și asta m-a determinat să nu mă limitez”

Stilul sedentar și pasiv de viață nu se asociază cu temperamentul ei. De la 4 ani, Ecaterina nu mai știe ce înseamnă „timp liber” și „leneveală”. Tânăra spune că voia foarte mult să facă dansuri, iar pentru că nu găsea o școală unde să se antreneze din cauza vârstei fragede, mama ei a găsit o alternivativă – gimnastică ritmică la școala sportivă „Speranța”. „Îmi plăcea foarte mult și mergeam la antrenamente în fiecare zi, dar nu mă limitam la asta. Nu frecventam grădinița și a trebuit, împreună cu sora, să mai găsim ocupații. Am devenit pasionată de pictură, iar mama a văzut în aceasta oportunitatea de a ne înscrie și la „ARTICO”, unde am început să frecventăm ore de pictură.” Pe vremea aceea au realizat și o expoziție acasă, desenele lor erau afișate peste tot.

După mult efort, răsplata nu întârzia să vină. Prima diplomă, Ecaterina a obținut-o la vârsta de 4 ani, atunci când era desemnată „Miss Grație”. Gustul victoriei a determinat-o să persevereze. „Mama ne-a organizat foarte bine și eram conștiente de modul în care ne este împărțit timpul și astfel ne-am învățat să-l prețuim. Poate nu am avut atâta timp să mă joc ca alți copii, dar eram dedicată în ceea ce fac și îmi plăcea foarte mult.” Tânăra spune că activitățile extracuriculare i-au format personalitatea.

Photo Credit: Pavel H photography
Photo Credit: Pavel H photography

FullSizeRender IMG_4777

În clasa a VI-a, în palmaresul Ecaterinei se numărau zeci de diplome și medalii, și patru cărțulii, a cărei autoare era ea. „Prima cărțulie este un pic mai simplă, a ieșit dintr-o sumedenie de poezii micuțe care apăreau în timpul unor jocuri. Mama fiind foarte activă, repede prindea tot ce spuneam, iar în scurt timp s-a adunat un caiețel de poezii. Atunci mama a hotărât să publice o cărțulie cu gândurile și viziunile unui copil asupra vieții. Prima mea lansare de carte a fost în clasa a III-a, era foarte frumos și ceva nou pentru mine.” Lansarea a fost făcută în școala în care învăța Ecaterina, iar când a văzut că toți au rămas entuziasmați de carte, eleva a hotărât să continue. „Atunci am înțeles că fac ceva frumos și oamenilor le place, ei apreciază și asta m-a determinat să nu mă limitez.”

Dintre cele patru cărți publicate, două sunt monocrome și două colore, deoarece în ultimele au apărut și desenele Ecaterinei. Pe lângă cărți, tânăra a lansat și câteva povestioare, una dintre ele este inspirată dintr-un vis mai puțin ordinar. „Am avut noroc de profesori care m-au încurajat, de oameni frumoși care m-au susținut în tot ce am făcut.” Cu toate acestea, Ecaterina recunoaște că nu s-a gândit la profesia de publicist, deoarece din moment ce creștea, au apărut mai multe domenii care o interesau, iar scrierea a rămas mai mult pe plan personal.

„Cultura în Moldova o putem promova doar noi”

Ecaterina este o fire complexă, care încearcă să se dezvolte din mai multe aspecte. „Am făcut muzică din clasa a 4-a până în a 9-a, am învățat pian, chitară, cor, solfegiu. Pe lângă acestea, mai făceam și canto, dar nu am uitat nici de gimnastică, mergeam în fiecare zi la câte 4 ore de competiții.” Gimnastica, un sport feminin și grațios, cum menționează eleva, era unul dintre cele mai mari visuri ale ei, dar din motive de sănătate a trebuit să renunțe. Tânăra are multe casete video de la competiții, pe care le privește foarte des.23634842_1688029901227616_402049796_n

Despre cultură se vorbește mult în Moldova, se stipulează preponderent despre problemele în acest domeniu. „Cred că cultura în Moldova o putem promova doar noi, cei care o creăm, cei care cunoaștem arta, deoarece până la urmă observ că se promovează arta în același cerc. La noi oamenii nu sunt într-atât de deschiși pentru ceva frumos și nou, de obicei ei sunt sceptici și un pic limitați în gândire, nu au un spectru atât de larg.” Ecaterina spune că deoseori a întâlnit persoane care o demotivau, deoarece, crede ea, ceilalți nu prea înțeleg firea ei visătoare.

Fugea după ore prin oraș să imortalizeze oameni și locuri dragi. Cum a pătruns dragostea pentru fotografie în viața Ecaterinei

Dragostea tinerei pentru fotografie s-a conturat prin clasele a VII-a – a VIII-a. Ea crede că toate aspectele artei sunt oarecum corelate, iar desenul a influențat asupra alegerii pe care a făcut-o în favoarea aparatului de fotografiat. Nu își putea permite pe acele timpuri un aparat bun și îl împrumuta de la prietena sa, împreună cu care fugeau, după ore, prin oraș pentru a imortaliza cât mai multe locuri și oameni frumoși.IMG_6118 IMG_6015 IMG_5826 23667083_1688020881228518_621162064_n

Își dorea mult un aparat de fotografiat prorpiu și nu înceta să exceleze în domeniul artei. „În școală se zvonea despre un concurs de fotografie cu genericul „Orașul nostru”, iar eu am hotărât să particip. Am luat locul doi și văzând entuziasmul meu, peste vreo jumătate de an părinții mi-au procurat un aparat de fotografiat personal. Mergeam cu el peste tot, cele mai frumoase fotografii le făceam la bunica.”

Processed with VSCO with g3 preset

Processed with VSCO with m5 preset

Processed with VSCO with f2 preset

Ecaterinei îi plac mult detaliile și în lucrările sale pune accent preponderent pe ele. Ea crede că cel mai important lucru pentru un fotograf este imaginația. „Eu nu știam teorie, evident sunt reguli, dar nu-mi place să țin cont de ele, nici în desen nu-mi plăcea. Eu am propria viziune și vreau să am libertate de exprimare. Dar dacă vrei să ajungi la un anumit nivel, trebuie să știi regulile, ca apoi să poți îndrăzneț să le încalci.” La moment de mare ajutor îi sunt tutorialele de pe Youtube și trainingurile la care participă activ. Din clasa a X-a a aflat și despre orele de la Centrul Media pentru Tineri, la care mergea cu cel mai mare drag.23634971_1688018457895427_1899942383_n

Pe lângă traininguri și ore educative, tânăra participă la o serie de expoziții și concursuri. „Nu demult am aflat despre expoziția „Foto la uscat” cu fotografii ale orașului. Nu am ezitat și am participat. A fost o experiență frumoasă, deși în acea zi din cauza vântului, îmi adunam lucrările de pe jos”, își amintește tânăra, care a fost plăcut surprinsă de reacția oamenilor ce vizitau expoziția.

„Am auzit cum se anunță câștigătorii premiului III, II și mă gândeam că „gata” nu mai iau nimic”

Una dintre cele mai frumoase distincții în colecția Ecaterinei este locul I obținut la cea de-a II-a ediție a concursului „Premiul Media”. „Anul acesta tema a fost „Diversitatea – șansa mea de a fi unic”și am decis să-mi mai încerc norocul. M-am înscris cu 3 ore înainte de termenul limită.” Tânăra a participat cu cinci fotografii și a câștigat cu imaginea în care era reprezentat un băiețel. Artista menționează că istoria fotografiei este una specială. „Imaginea era în calculatorul vechi, iar el era defect. L-am conectat am copiat fotografia și el s-a deconectat. Am avut noroc cred că, deoarece nici până în momentul de față nimeni nu a reușit să-l mai conecteze.”IMG_7224

La gala decernării premiilor, tânăra a mers din inerție, nu avea mari speranțe sau așteptări. „Am auzit cum se anunță câștigătorii premiului III, II și mă gândeam că „gata” nu mai iau nimic. Au premiat după aceea textul și video-urile, când au ajuns la fotografie, au arătat-o pe ecran și au rugat autorul să urce în scenă. Eram foarte emoționată, iar unul dintre visurile mele a devenit realitate. Am primit o cameră foto nouă.”

IMG_6544

Processed with VSCO with t1 preset

Acum, Ecaterinei își dorește să evolueze în domeniul artei. Tânăra abia așteazptă să absolve liceul și să meargă la universitate. „Vreau să cunosc oamenii din acest mediu, să pot să discut cu ei și să simt că mă înțeleg. Vreau să fac regie de film.” Eleva încă nu a decis unde urmează să-și facă studiile universitare, dar și-ar dori mult să rămână în țară. „Am vise foarte mari, și nu visez la ceva ieșit din comun, pur și simplu vreau să fac ceea ce îmi place, acasă.” Ea crede că le-am putea reuși pe toate, dacă am fi un pic mai încrezători în propriile forțe.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente