Principală  —  Blog  —  Diaspora   —   Crăciunul în Florida versus magia…

Crăciunul în Florida versus magia de acasă

Multe luminiţe, decoraţiuni unice, oamenii în forfotă aleargă. Sunt într-un magazin şi chiar pe lângă mine angajaţii schimbă, atenţi şi răbdători, decorul de Halloween cu cel de Craciun, e iarăşi acel moment din an când vin sărbătorile. Dacă aş trăi în alt stat, probabil mi-aş da seama după vreme, însă în Florida, lucrurile stau altfel – chiar dacă sărbătorile vin în suflet, afară sunt treizeci de grade.

Acum şapte ani am plecat de acasă. Cu două bagaje şi două avioane schimbate, aterizam pe pământul făgăduinţei, plină de visuri, speranţe şi încredere în ce-mi doream de când eram mică – să trăiesc într-o ţară corectă, curată şi cu un loc sub soare pentru fiecare. În suflet, mi-am ascuns multă răbdare, munţi de entuziasm şi zeci de visuri. Între timp, toată această rezervă aproape că s-a epuizat. Copilului din mine încă îi spun că mai e mult de muncă până în vârf şi copilul ascultător tace. Dorul s-a transformat în ciudă, amintirile în puteri, iar îmbrăţişarea realităţii în normalitate.

Oricât de frumos am sărbatori aici, spiritul sărbătorilor de acasă e unic, poate pentru că se adună toţi cei pe care îi iubeşti la masă, afară ninge liniştit şi în casă arde focul… În Statele Unite ale Americii, Crăciunul este un fenomen, pregătirile încep imediat după Thanksgiving, oamenii îşi decorează casele, inclusiv curţile, şi nimeni nu se zgârceşte la investiţii, chiar şi faptul că nu vor avea zăpadă, nu le fură din entuziasm. Se strâng cu cei dragi, stau la masă, împart cadouri, râd mult şi se simt bine, nimeni nu petrece o săptămână în bucătărie şi nu se îngrijorează că nu s-a prins răcitura.

De fapt, sper ca şi la noi acasă, în Moldova, oamenii simpli să simtă mai mult Crăciunul, bucurându-se de ce au şi mai puţin concentrându-se pe ce le lipseşte.Nouă, moldovenilor, ne şade bine în jurul mesei, cu cei mai scumpi alături, mâncând mult şi bine, deşi tot acest mult şi bine vine, cred, tot din anumite lipsuri din trecut. Ştim să ne distrăm şi să ne adaptăm oricărei situaţii. Nu de puţine ori am avut surpriza să vrem să mergem undeva şi să nu mai fie nimic disponibil în perioada Crăciunului, de aceea ne adaptăm şi mergem de Crăciun pe vechi.

Mare le-a fost mirarea americanilor când au auzit că această sarbatoare se mai ţine şi pe o altă dată decât pe cea ştiută de ei, majoritatea. De la ei am învăţat jocuri interesante de Crăciun, să ne bucurăm de gest şi nu de valoarea lui materială, să fim împăcaţi şi să urăm de bine chiar şi unui necunoscut, că doar despre asta e Crăciunul.

Cele mai frumoase sărbători petrecute aici au fost un Crăciun la munte, într-o cabană de vis, cu cei mai buni prieteni, şi un Revelion într-un oraş pe malul Atlanticului din Florida, în Jacksonville. Am fost curioasă să văd cum se distrează americanii de Revelion în pantaloni scurţi şi rochiţe de vară, în aer liber. A fost magnific, ceea ce pare neobişnuit pentru unii, poate reprezenta o mega-provocare pentru alţii.

Eu, personal, iubesc să-mi creez provocări, doar aşa simt că trăiesc. Am privit minute în şir cum se joacă artifciile în coroanele palmierilor şi cum orice e posibil atunci când visezi şi găseşti puterea în tine să crezi în asta. Oamenilor li se dau aripi, apoi ei învaţă cum să zboare, chiar dacă uneori asta durează şi o viaţă.

Câteodată, închid ochii şi simt mirosul cela care inundă căile nazale când deschizi frigiderul de sărbători. E un miros unic. Apoi, aud scârţâitul omătului proaspăt căzut când mergeam la colindat prin sat. O văd pe mama cum dispare din cameră, pe ascuns, mergând afară să pună la uşă pungile cu surprize, pe când încă credeam în magie, o magie pe care doar copiii o mai pot înţelege. Deschid ochii şi realizez că totuşi nimic nu mă împiedică să simt din nou ce iubesc, să duc cu mine, oriunde în lume, spiritul sărbătorilor cu care am crescut. Mi-e dor de ţară, mi-e dor de familie şi bunici, mi-e dor de magie. Sărbători fericite!

Maricica Andoni, Florida, SUA