Rezultate NEOBIȘNUTE ale alegerilor într-un sat din republică
Cei doi candidații la funcția de primar al satului Coșernița, raionul Criuleni, care s-au duelat în turul doi al alegerilor, au obținut un număr egal de voturi.
Astfel, atât candidatul Partidului Democrat, Alexei Cibotar, cât și candidatul Partidului Socialiștilor, Fiodor Tipa, au obținut câte 325 de voturi.
Potrivit datelor de la CEC, nu a existat niciun buletin de vot declarat nevalabil.
La alegerile de ieri din Coșernița au participat la vot 60,17 la sută din alegători.
Astfel, potrivit Codului Electoral, în caz de paritate de voturi, se consideră ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi în primul tur de scrutin.
În primul tur, cel mai bun rezultat l-a obținut candidatul PSRM – 44,41%, față de 24,92% - obținute de candidatul PDM.
În satul Topala, raionul Cimișlia, ar putea avea loc un nou tur de scrutin. După ce, la alegerile din 14 iunie, în această localitate procesul de vot a fost oprit din cauza unei bătăi, ieri, unui candidat nu i-a ajuns un singur vot pentru a fi ales din primul tur. Astfel, în Topala, epopeea alegerilor ar putea continua cu un nou tur de scrutin, a anunțat președintele CEC, Iurie Ciocan.
Bătrânii și copiii din Mitropolia Basarabia primesc sprijin din partea Asociației Filantropia Ortodoxă Huși, în cadrul Campaniei de Paști
Primarul de Căușeni, Anatolie Donțu, DECĂZUT din drepturi. Locuitorii din Căușeni sunt așteptați să-și aleagă noul PRIMAR pe 17 noiembrie
MĂRTURII despre foametea organizată de sovietici în Basarabia (II): „Prin împrejurimi - o mulțime de cadavre, pe alocuri mâncate de oameni, ori de animale, nu se știe adevărul. Nu avea cine-i îngropa, fiindcă cei vii erau mai mult morți decât vii”