/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului

/FOTO/ Trei tineri furau motorină din rezervorul unei stații PECO. Acum riscă până la patru ani de închisoare

08 decembrie 2017, ora 13:52

În comunicatul INP, se spune că observând echipajul de patrulare, persoanele au încercat să se eschiveze, însă imediat au fost reținuți. Inspectorii de patrulare au stabilit că în butelii se află în total 1200 de litri de motorină, iar aceasta a fost sustrasă din rezervor stației Peco.

Bănuiții s-au dovedit a fi trei tineri, cu vârsta cuprinsă între 24 și 30 de ani, locuitori ai raionului Edineț. La fața locului a fost chemată grupa operativă pentru a fi ridicată cantitatea de motorină și reținuți suspecții. Ulterior, organele abilitate vor stabili gradul de vinovăție al acestora și se vor pronunța asupra acestui caz.
Dacă va fi găsit vinovați, acesta riscă conform art. 186 al. 1 Cod Penal al RM amendă în mărime de până la 67 500 de lei sau închisoare de până la 4 ani.

În acest context, #INP solicită tuturor cetățenilor să respecte prevederile legii, iar în cazul în care observați careva abateri de la legislație să nu ezite să anunțe cel mai apropiat echipaj de patrulare sau să apelați la numărul scurt – 902.

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram