Reprezentanţii Tiraspolului resping luarea unor măsuri pentru libera circulaţie pe podul Gura Bâcului – Bâcioc, redeschis recent

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Delegaţia transnistreană în Comisia Unificată de Control refuză examinarea chestiunii privind asigurarea circulației pe podul de pe râul Nistru din preajma localităților Gura Bâcului – Bâcioc, redeschis la 18 noiembrie curent. Delegaţia Republicii Moldova a propus în cadrul şedinţei din 7 decembrie curent, organizată la Bender, participarea reprezentanţilor Ucrainei şi ai Misiunii OSCE la elaborarea agendei și măsurilor ce urmează a fi implementate pentru asigurarea circulației libere și fără impedimente a cetățenilor și transportului peste podul redeschis. Inițiativa însă a fost respinsă categoric de reprezentanții Tiraspolului.

Poziția distructivă a părţii transnistrene s-a menținut și pe parcursul discuțiilor purtate în format trilateral (Republica Moldova, Federaţia Rusă și reprezentantul regiunii transnistrene), în cadrul cărora a fost examinată informaţia Misiunii OSCE în Republica Moldova privind amplasarea și funcționarea unui nou post al structurilor de forță transnistrene pe partea stângă a podului la intrarea în satul Bâcioc. „Cu regret constatăm că, repetat a fost respinsă luarea unei decizii în această privință în Comisie”, se arată într-un comunicat al Biroului pentru Reintegrare.

De asemenea, delegația moldovenească i-a cerut explicaţii președintelui delegației transnistrene care a lansat în mass-media acuzații nejustificate în adresa reprezentanţilor Misiunii OSCE în Republica Moldova, precum că aceştia și-ar fi depășit atribuțiile prevăzute de documentul semnat la 10 decembrie 2004, care stabileşte principiile de coordonare dintre Misiunea OSCE şi CUC în Zona de Securitate.

Conducătorul delegaţiei Federaţiei Ruse în CUC s-a arătat nemulţumit de poziţia ostilă a delegaţiei din Tiraspol şi a susţinut necesitatea discutării problemei în cauză în cadrul Comisiei, a făcut apel către şeful delegaţiei transnistrene de a-şi respecta angajamentele asumate anterior şi de a se abţine de la acţiuni unilaterale ce pot destabiliza situaţia în Zona de Securitate.

În aceste circumstanțe, s-a decis amânarea discuţiilor pe marginea problemelor enunțate pentru data de 14 decembrie 2017.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...