Martin Schulz, propunerea care va schimba harta lumii pentru totdeauna: Data la care vor apărea Statele Unite ale Europei

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Fostul președinte al Parlamentului European Martin Schulz, liderul Partidului Social-Democrat din Germania, a pledat pentru constituirea Statelor Unite ale Europei până în anul 2025, subliniind că cetățenii ţarilor europene trebuie să știe că Europa este o garanţie.

Martin Schulz propune elaborarea unui tratat constituţional prin care Uniunea Europeană să se transforme până în anul 2025 într-un model federal numit Statele Unite ale Europei.

Statele membre ale Uniunii Europene care nu vor accepta acest model constituţional federal vor fi excluse automat din noul Bloc comunitar european, a explicat Martin Schulz joi după-amiază la congresul Partidului Social-Democrat.

„Trebuie să avem, în sfârşit, curajul de a avansa construcţia Europei”, a declarat Martin Schulz în faţa delegaţilor prezenţi la congresul SPD, potrivit publicaţiei Die Zeit şi postului NTV.

„Cetăţenii trebuie să știe că Europa este asigurarea noastră de viaţă”, a subliniat Martin Schulz, potrivit Ghândul.

Ideea constituirii Statelor Unite ale Europei a fost evocată prima dată de social-democraţii germani în anul 1925, iar Martin Schulz ar vrea ca proiectul să se concretizeze în 2025.

Liderul SPD a subliniat că Europa trebuie consolidată pentru a fi învinse partidele de extremă-dreapta din Franţa, Olanda, Finlanda, Danemarca, Austria şi Germania.

Partidul Social-Democrat german trebuie să fie o forţă capabilă să îmbunătăţească vieţile oamenilor, a explicat Martin Schulz. „În contextul globalizării, trebuie să consolidăm Europa”, a insistat liderul SPD, pledând pentru reforme ample în sensul aprofundării integrării la nivelul Uniunii Europene.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...