18:52:57 19.04.2024
Stiri

FOTO // 10 ani de la fondarea PLDM: Tudor Deliu a postat MESAJUL lui Vlad Filat și dă asigurări că „următorii 10 ani vor fi și mai PRODUCTIVI”

Politică 08.12.2017 11:00 Vizualizări4952 Autor: Ziarul National


FOTO // 10 ani de la fondarea PLDM: Tudor Deliu a postat MESAJUL lui Vlad Filat și dă asigurări că „următorii 10 ani vor fi și mai PRODUCTIVI” unimedia.info

Astăzi se împlinesc 10 ani de la fondarea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), formațiune care a fost la guvernare în perioada 2009 - 2015. Liderul fracțiunii PLDM din Parlament, Tudor Deliu, a scris pe facebook că este sigur că „următorii 10 ani vor fi și mai productivi!”.

De asemenea, acesta a postat mesajul fostului lider PLDM, Vlad Filat, de la cea de-a șaptea aniversare a formațiunii.

„Cu 7 ani în urmă, la 8 decembrie 2007, împreună cu o echipă tânără și profesionistă, am constituit PLDM! La congresul de constituire ne-am asumat niște obiective clare, pentru care am muncit zi de zi acești 7 ani. Multe din ele au fost realizate, la altele încă mai muncim. În acești șapte ani, echipa PLDM a scos țara din izolare, de după gardul de sârmă ghimpată și a adus-o mai aproape ca niciodată de marea familie europeană. Șapte ani de muncă asiduă au făcut posibile transformările prin care trece țara noastră, R. Moldova a devenit un șantier, cu proiecte de dezvoltare, cu o viziune clară pentru ziua de mâine!

În acești șapte ani, cruciali pentru țara noastră, am devenit cel mai important și puternic partid din R. Moldova. Vreau să le mulțumesc oamenilor care de-a lungul timpului s-au implicat, au muncit și încă mai muncesc în echipa PLDM. Împreună am făcut multe lucruri bune pentru R. Moldova. Trebuie să continuăm să mergem înainte și să nu uităm niciodată acele sentimente, care la 8 decembrie 2007, ne-au făcut să ne implicăm în politică! Oriunde nu aș fi și orice nu aș face, PLDM va reprezenta una din cele mai importante realizări din viața mea!”, a spus atunci Vlad Filat.

Cel mai bun rezultat al PLDM în alegeri a avut loc în 2010, atunci când în Parlament au acces 32 de deputați. la alegerile parlamentare din 2014 liberal-democrații au avut 23 de deputați. Marea majoritate a acestora au ales să părăsească fracțiunea în favoarea Partidului Popular European din Moldova, condus de fostul prim-vicepreședinte al PLDM, Iurie Leancă. Alți deputați au aderat la Partidul Democrat.

Partidul a picat în sondaje în 2015, după ce a fost arestat Vlad Filat. Ulterior, acesta și-a dat demisia din funcția de președinte, iar membrii PLDM l-au ales lider pe Viorel Cibotaru.









FOTO // unimedia.info


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md