Sentinţă în cazul bărbatului din Glodeni care a omorât, cu deosebită cruzime, amantul fostei sale soţii

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Bărbatul din Glodeni care l-a omorât pe un consătean, pe care îl prinsese în pat cu fosta sa soţie, şi-a primit pedeapsa. Fiind audiat de procurori, făptaşul şi-a recunoscut vina integral, dând declaraţii detaliate oamenilor legii. Astfel, pentru comiterea omorului intenţionat, săvârşit cu deosebită cruzime, bărbatul, în vârstă de 36 de ani, a fost condamnat la 11 ani şi 6 luni de detenţie, în penitenciar de tip închis.

Potrivit procurorilor, tragedia a avut loc în iunie curent, la domiciliul inculpatului din satul Ciuciulea, unde acesta locuia împreună cu fosta sa soție. Revenind acasă, acesta şi-a prins fosta consoartă în pat cu un consătean. Pentru a se răzbuna pe cei doi, inculpatul a lovit femeia, după care l-a luat la pumni pe amantul acesteia.

La încercarea amantului de a se justifica, inculpatul, în prezenţa fiului său minor, a luat o bâtă din lemn, aplicându-i multiple lovituri, cu o deosebită cruzime, peste diferite părţi ale corpului, până a doborât victima la pământ. În continuare, acesta a abandonat bărbatul, care se afla în stare gravă în curtea sa, urmărind chinurile acestuia până a decedat.

Pentru a ascunde urmele infracțiunii, acesta a convins un musafir care tocmai venise, să ajute să scoată în drum bărbatul care zăcea la pământ, şi care, potrivit acestuia, ar fi fost criţă beat. Cadavrul victimei a fost abandonat lângă poarta gospodăriei inculpatului.

Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor stabilite de lege.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...