10:05:31 24.04.2024
Stiri

Președintele Dodon ar putea fi iarăși „DECONECTAT” din funcție „pentru cinci MINUTE”. Când se va întâmpla acest lucru

Politică 07.12.2017 12:20 Vizualizări4218 Autor: Ziarul National
Președintele Dodon ar putea fi iarăși „DECONECTAT” din funcție „pentru cinci MINUTE”. Când se va întâmpla acest lucru


Analistul politic Anatol Țăranu salută adoptarea de urgență a proiectului de lege privind combaterea propagandei rusești din cadrul emisiunilor informative și analitice, document propus de Partidul Democrat (PD), dar este aproape sigur că președintele Igor Dodon nu va dori să promulge această lege.

„Încercarea de a diminua valorile europene, când Uniunea Europeană este prezentată ca un paradis al gay-lor, ca un paradis al desfrânării. Aceasta este acea propagandă care de fapt creează o anumită conştiinţă socială, politică în R. Moldova şi care de fapt blochează ceea ce se numeşte de fapt orientarea europeană a R. Moldova”, a declarat Anatol Ţăranu, în cadrul emisiunii „Fabrika”.

De asemenea, analistul este convins că președintele Dodon nu va dori să se conformeze voinței Parlamentului și nu va promulga această lege importantă. „Cred că dânsul nu va promulga lege și va fi nevoie să fie deconectat din funcție pentru cinci minute”, a mai adăugat Țăranu.

De menționat că șeful statului a declarat de mai multe ori că nu va semna nicio lege antirusească, inclusiv cea privind combaterea propagandei rusești, chiar dacă aceasta va duce la organizarea unui referendum privind suspendarea sa din funcție. „Chiar dacă Parlamentul o va aproba pentru a doua sau a treia oară, eu tot o voi respinge și ea nu va intra în vigoare”, a declarat anterior președintele R. Moldova.

Anterior președintele Dodon a fost suspendat din funcție, în baza unei hotărâri a Curții Constituționale, după ce a refuzat să semneze decretul de numire în funcție a ministrului Apărării, Eugen Sturza. Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a fost cel care a exercitat funcția de șef al statului și a semnat decretul de numire în funcție a noului ministru de la Apărare.


Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Mercenarii lui Șor ș...

20.04.2024 20:07 Ziarul National Nicolae Enciu // Basarabia sub teroar...

19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md