Record pentru Mercedes; Câte mașini au vândut în 2017

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Mercedes-Benz, divizia de lux a grupului auto german Daimler, a raportat un avans record al livrărilor, de 10,7%, în primele 11 luni din 2017, depăşind pentru prima dată pragul de două milioane de vehicule, pe fondul majorării cererii în toate regiunile, transmite Automotive News Europe.

Mercedes a vândut pe plan global 2,09 milioane de vehicule în perioada ianuarie-noiembrie 2017, un nivel record, datorită unui avans de 27,3% în China şi de 7,3% în Europa, în timp ce în SUA livrările au scăzut cu 2%.

„Mercedes a depăşit pentru prima dată pragul de două milioane de vehicule în primele 11 luni din 2017, peste livrările din întregul an 2016. Acordăm clienţilor nu doar cele mai bune produse, ci şi cele mai bune servicii. 2017 este anul cu cel mai mare succes al vânzărilor din istoria noastră”, a afirmat Britta Seeger, membru al conducerii Daimler AG.

Mercedes-Benz a raportat o creştere a vânzărilor de 7,2% în noiembrie, a 57-a lună de creştere consecutivă. Mercedes a vândut pe plan global 195.698 autoturisme luna trecută, datorită unui avans de 22,2% în China, de 1,5% în Europa şi de 1,6% în SUA.

Luna trecută, Mercedes a fost cea mai bine vândută maşină din gama premium în Germania, Italia, Franţa, Portugalia, Austria, Mexic, Canada şi SUA.

Firma mamă a Mercedes – Daimler – a estimat recent că se aşteaptă la o majorare a vânzărilor şi o creştere uşoară a profitului în 2017, până la 13,2 – 14,2 miliarde de euro, analiştii previzionând o majorare semnificativă a cheltuielilor pentru dezvoltarea următoarei generaţii de maşini, inclusiv vehicule electrice şi autonome.

Vânzările Daimler au crescut anul trecut cu 5%, fiind livrate trei milioane de vehicule (Mercedes-Benz şi Smart), în timp ce veniturile au urcat cu 3%, la 153,3 miliarde de euro (165,5 miliarde de dolari). Profitul net a urcat în 2016 la nivelul record de 8,78 miliarde de euro.

Joi dimineaţă, acţiunile Daimler au scăzut cu 3,5%, la 67,60 euro, la Bursa de la Frankfurt.

La Mercedes profitul a urcat cu 22%, la 2,63 miliarde de euro, iar marja de profit s-a situat la 11%, iar pentru acest an compania se aşteaptă la o creştere semnificativă a marjei de profit.

Marii producători auto germani au început să investească sume mari în automobilele electrice, criticate odată pentru costurile mari şi raza de acţiune limitată, dar care profită acum de progresele recente în tehnologia bateriilor, precum şi de reacţia negativă a publicului faţă de motoarele diesel. Graţie progreselor tehnologice, raza de acţiune a unui automobil electric poate fi majorată cu 50%, astfel că producători auto, precum Volkswagen şi Daimler, fac investiţii semnificative, la fel ca şi furnizorii de componente, cum ar fi Bosch şi Continental.

În 2013, Daimler a inaugurat oficial, la Sebeş, unitatea de producţie pentru montaj cutii de viteză automate destinate autoturismelor de lux Mercedes-Benz.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...