/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 783: Lupte grele, pericol atomic și noi reguli de mobilizare! Oficial: 3 mari amenințări pentru Moldova

/VIDEO/ CCA refuză negocierile cu TV8. Cesionarea licenței TV8, amânată până la o decizie de judecată

missing
06 decembrie 2017, ora 19:18

Refuzul a fost primit după ce administrația TV8 a expediat o scrisoare oficială în adresa CCA, în care solicită o întrevedere cu membrii instituției. La întrunire urma să participe și observatori internaționali, care monitorizează cazul. După trei luni de întârzieri, anulări și ignorări ale cerințelor TV8, comunicatul emis astăzi de CCA detaliază motivul respingerii cererii de a discuta cu postul nostru de televiziune.

„Consiliul Coordonator al Audiovizualului a decis amânarea cererii de cesionare de la ANALITIC MEDIA GRUP SA către AO Media Alternativă până la pronunțarea unei decizii judecătorești definitive. […] Ne propunem pe căi legale să mediem acest conflict”, se arată în comunicat.

De când la noi CCA este judecător, este un arbitru, este un mediator, ceea ce au spus și ei în comunicatul de astăzi și de ce într-un conflict dintre diferite părți dacă e așa nu se i-a partea unei televiziuni autohtone. Interese. Acest comunicat al CCA emis astăzi și faptul că imediat astăzi după publicarea acestui comunicat, președintele CCA, Dragoș Vicol a plecat în concediu este nimic altceva, decât o dovadă în plus că CCA nu este independent în procesul de cesionare a televiziunii TV8”, afirmă Natalia Morari, realizator TV.

Este regretabil faptul că CCA refuză propunerea din partea asociației Media-Alternativa de a avea o discuție în vederea identificării unei soluții și aplanării unui conflict, dacă acest conflict există. Vorbește acolo despre o inițiativă pe care au lansat-o ei de a discuta cu organizațiile drepturilor de autor pentru a găsi o soluție. Își atribuie CCA niște atribuții care nu au un sens în situațiile în care există un proces de judecată.”, susține Mariana Rață, realizator TV.

CCA a amânat în nenumărate rânduri examinarea cesionării licenței TV8 de la compania „Analitic Media Grup” către Asociația Obștească „Media Alternativa”. În ultimele luni, mai multe ONG-uri de media și-au exprimat îngrijorarea față de această tergiversare vădit intenționată de examinare a cesionării licenței TV8 către o asociație de profesioniști media. CCA le-a atacat însa, acuzând semnatarii de dezinformare.

Reporter: Parascovia Spic

Abonează-te la știri pe e-mail

TV8.md este site-ul de știri din Republica Moldova cu noutăți sociale, politice și economice de ultima oră, meteo astăzi, emisiuni, interviuri și investigații.
TiktokFacebookInstagramYoutubeTelegram

© 2024 TV8.md. Preluarea materialelor publicate pe tv8.md se face doar cu citarea sursei și prin intermediul unui link activ către pagina articolului.

FacebookInstagramYouTubetwittertelegramtelegram