Cine sunt „eroii” care au luat credite neperformante de la Banca de Economii și au uitat să le întoarcă înapoi? Răspunsul guvernatorului BNM

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Deputatul liberal Alina Zotea a decis să afle cine sunt agenții economici sau persoanele fizice care au luat credite neperformante de la Banca de Economii, Unibank și Banca Socială, dar au uitat să le şi întoarcă înapoi. Astfel, deputata, membră a Comisiei economie, buget şi finanţe, i-a adresat această întrebare guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Sergiu Cioclea. Răspunsul acestuia nu a fost unul tocmai pe placul deputatei PL.

„Legea nu-mi permite să vă dau această informaţie. Dumneavoastră solicitaţi această informaţie din motiv că aveţi o suspiciune că cei care nu au întors creditele sunt cu activităţi criminale. Dar acest lucru noi nu-l ştim la Banca Naţională. O întreprindere absolut decentă poate nu a avut posibilitatea să ramburseze, iar alţii au făcut ca o schemă sau au profitat, pur şi simplu, de faptul că băncile au fost fragilizate. Deci, acest domeniu este tocmai de urmărire penală şi nu este la Banca Naţională, cu atât mai mult că legea nu ne permite să dăm această informaţie. Noi am încercat la maximum să dăm informaţii la nivel agregat ca să înţelegeţi ce s-a întâmplat, dar la nivel individual noi nu avem dreptul, cu părere de rău, să furnizăm această informaţie, cu atât mai mult că printre dosarele celea pe care Dvs. corect suspectaţi că fi element de fraudă sau sustragere sunt o mulţime de oameni care, pur şi simplu, au fost în dificultate economică puternică”, a menţionat guvernatorul Sergiu Cioclea ca un răspuns la întrebarea formulată.

Nici răspunsul la o altă întrebare a deputatei, cu privire la perioada când va fi publicat raportul „Kroll-2” care e achitat din banii cetățenilor, nu a avut un răspuns mai cert. Guvernatorul BNM a spus că acum se discută cu Kroll-ul „tocmai ca să vedem ce putem publica şi ce nu”. „Kroll-ul ne poate confirma juridic, contractual, că ei nu au pretenţii pe publicare a unor cutare şi cutare element în urma acestor discuţii. Nu pot să completez acum mai mult pentru că suntem tocmai în proces”, a conchis Cioclea.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...