Adidas se judecă cu proprietara unui butic de la Piața Centrală din Chişinău

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Compania The Adidas International Marketing B.V. a acționat în judecată proprietara unui butic din piața centrală, pe motiv că vindea produse inscripționate cu semnele identice cu mărcile companiei.

Adidas consideră că i-au fost încălcate drepturile exclusive și solicită interzicerea folosirii neautorizată a mărfurilor. La fel, a cerut ca pârâta să distrugă toate produsele și să-i achite despăgubiri morale în mărime de 110 mii lei, inclusiv onorariul achitat avocatului în valoare de 25 de mii de lei.

În motivare se mai spune că pârâta, care deține un butic amplasat în piaţa centrală, a organizat comerţul cu amănuntul a articolelor de îmbrăcăminte sport care poartă mărcile companiei reclamante, fără a avea vreun contract de distribuţie cu produsele ce poartă mărcile Adidas. La fel, se mai spune că proprietara buticului nu este la prima abatere de acest fel, scrie bizlaw.md.

În 2015, a fost recunoscută vinovată de comiterea contravenţiei prevăzute de art. 97 Cod contravențional, fiindu-i aplicată amendă în mărime de 2.000 lei. Mărfurile ridicate în cadrul controlului au fost supuse confiscării speciale. În dosarul respectiv, a recunoscut că vinde produse contrafăcute ce poartă marca Adidas, precum şi a recunoscut vina.

Totuși, prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, acțiunea înaintată de The Adidas International Marketing B.V. a fost respinsă ca neîntemeiată. Împotriva hotărârii instanței de fond, a fost depus apel, solicitând casarea hotărârii instanței de fond și emiterea unei decizii prin care acțiunea înaintată să fie admisă integral.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...