Există posibilitatea izbucnirii unor violenţe în contextul intenţiei lui Trump de a recunoaşte oraşul disputat drept capitala Israelului

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Autoritățile din Germania și Franţa și-au avertizat cetățenii aflați în Ierusalim în legătură cu posibilitatea izbucnirii unor violențe în contextul intenției Administrației Donald Trump de a recunoaște orașul disputat drept capitala Israelului, informează agenția de știri Reuters.

Ministerul german de Externe a actualizat recomandările de călătorie pentru Israel şi Teritoriile palestiniene.

„Din 6 decembrie 2017, ar putea avea loc demonstrații în Ierusalim, Cisiordania şi Fâşia Gaza. Nu se exclude posibilitatea unor confruntări violente”, a transmis MAE de la Berlin.

Autorităţile germane au recomandat cetăţenilor săi evite zonele afectate.

Similar, Ministerul de Externe de la Paris a avertizat asupra posibilităţii izbucnirii unor demonstraţii, recomandând cetăţenilor săi să evite mulţimile de oameni în Ierusalimul de Est, Cisiordania şi Fâşia Gaza.

Donald Trump, preşedintele SUA, intenţionează să adopte o ordonanţă executivă prin care va recunoaşte Ierusalimul ca fiind capitala Israelului, dar, din raţiuni logistice, va amâna şase luni mutarea Ambasadei americane în acest oraş, potrivit unor surse citate de cotidianul The New York Times.

Israelul consideră Ierusalimul capitala indivizibilă a statului evreu. Autoritatea Palestiniană speră ca Ierusalimul de Est să devină capitala viitorului stat.
Autoritatea Palestiniană, ţări musulmane şi Rusia au avertizat Statele Unite să nu transfere Ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Uniunea Europeană l-a îndemnat pe Donald Trump să evite decizia de a transfera Ambasada americană de la Tel Aviv la Ierusalim, argumentând că o astfel de manevră va genera „efecte grave”.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, consideră că statutul Ierusalimului trebuie determinat exclusiv prin negocieri între Israel şi Autoritatea Palestiniană.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...