(video) Prin ce se deosebesc creștinii catolici de cei ortodoxși? Explicația lui Ion Andronache

24879098_10214934737705973_1135124437_o

În noul videou publicat pe pagina vlogului Ortodoxia – „pentru că așa trebuie”,  Ion Andronache explică care sunt divergențele dintre Biserica Ortodoxă și cea Catolică?

Pentru mulți, probabil, sunt aspectele vizuale prin care ei diferențiază catolicii de ortodocși.

# Ortodocșii fac semnul crucii cu trei degete, iar catolicii cu toată mâna, trecând de la umărul stâng spre cel drept.

# În Biserica ortodoxă cântă doar corul, iar în cea catolică auzim orga.

Însă nu! Nu acestea sunt diferențele între ortodocși și catolici.

Biserica catolică învață că episcopul Romei, adică papa de la Roma, ca succesor a Sfântului Apostol Petru are un statul deosebit în Biserică. Episcopii se adună în Sinod, discută, propun, dezbat, dar decizia finală oricum aparține papei.

#Mai mult decât atât Biserica Catolică recunoaște infailibilitatea papei, adică calitatea lui de a nu greși în învățătura de credință. Adică, ca orice om poate face păcate, dar în învățătura de credință nu greșește.

#Biserica ortodoxă învață că toți episcopii sunt egali între ei. Există titluri onorifice sau administrative cum sunt cele de Arhiepiscop, Mitropolit, Exarh, Patriarh, dar similar unui parlament, Patriarhul Ecumenic este doar un fel de speaker, care prezidează un eventual sinod.

Infailibilitatea, adică calitatea de a nu greși în învățătura de credință aparține întregii Biserici, adică nu doar a episcopilor întruniți în Sinod, dar și a laicilor, adică mirenilor.

#În practică de azi totuși, în Biserica Catolică deciziile sunt luate de colegiul episcopilor consultând și teologi vestiți, iar papa doar semnează deciziile.

#În Biserica Ortodoxă de astăzi din păcate deciziile se iau de către Patriarhii Bisericilor locale (Rusia, România, Grecia, Bulgaria, Georgia…), iar ceilalți episcopi cad de acord.

Diferențe în Simbolul de Credință

În simbolul de credință rostit de ortodocși se spune

„Cred în Duhul Sfânt care de la Tatăl purcede”.

Iar în Crezul catolic se spune:

„Cred în Duhul Sfânt care de la Tatăl și de la Fiul purcede”.

Chiar dacă formulările sunt diferite, totuși teologii ortodocși și cei catolici au ajuns la înțelegerea că ei mărturisesc aceiași învățătură, dar cu formulări diferite. Și catolicii și ortodocșii cred că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl prin Fiul.

#Biserica Catolică învață că oamenii care mor, au avut o viață creștină, dar au avut anumite păcate mici, după moarte nimeresc în purgatoriu, un foc purificator, după care ajung în Rai.

#Biserica Ortodoxă învață că există doar Iadul și Raiul.

#Ambele Biserici venerează pe maica lui Hristos, recunoscând Fecioria ei până la naștere, în timpul nașterii și după nașterea lui Hristos.

#Adițional Biserica Catolică zice că Fecioara Maria a fost zămislită și s-a născut fără păcatul strămoșesc, ca Hristos să se nască dintr-o persoană fără de păcat personal sau strămoșesc.

#Biserica Ortodoxă învață că Fecioara Maria, ca orice om s-a născut cu păcatul strămoșesc. Iar Hristos trebuia să se nască din om cu păcat strămoșesc ca să ne mântuiască pe noi de acest păcat.

Noi avem foarte mult în comun cu Biserica Catolică. În primul rând sunt 1000 de ani de unitate și comuniune. Până în 1054 nu era Biserica Catolică și cea Ortodoxă, ci era Una Catolică, adică Universală.

Și nu diferențele acestea au dus la dezbinare și schismă, ci ura, mândria și iubirea de putere.

Noi împreună mărturisim credința în Sfânta Treime, recunoaștem Sinoadele Ecumenice și locale până la schismă, avem Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, cinstim sfinții și pe Născătoarea de Dumnezeu, avem succesiune apostolică și cele 7 Sfinte Taine, a relatat tânărul în videou.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente