Municipiul Botoșani va aloca fonduri pentru susținerea unei școli cu predare în limba română din Bălți

Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că administrația locală va aloca fonduri pentru susținerea unei școli cu predare în limba română din municipiul Bălți – Republica Moldova, în cadrul Programului ”Centenar”, scrie Agerpres.

Potrivit lui Flutur, consilierii locali botoșăneni vor prevedea în bugetul orașului pentru anul 2018 fondurile necesare sprijinirii învățământului românesc din Bălți.

”Ne permite legea să facem acest lucru în cadrul acordului de colaborare pe care îl avem încheiat cu municipiul Bălți. Sunt doar două școli cu predare în limba română aici și, dacă tot e Centenarul, cred că e cazul să facem și noi ceva, să-i ajutăm. Ei vor decide ce fac cu banii. Pot să facă reabilitare, pot să dezvolte biblioteca”, a afirmat primarul municipiului Botoșani.

Cătălin Flutur a avut, marți, o întrevedere cu primarul delegat al municipiului Bălți, Igor Șeremet, pe tema dezvoltării unor proiecte transfrontaliere comune.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.