Două contracte cu AIPA: Unul - obţinut prin licitaţie, altul - prin negocieri directe
 

Următoarele două contracte cu statul i-au fost oferite firmei „Construct Agent Grup” de către Agenţia pentru Intervenţie şi Plăţi în Agricultură (AIPA). La 21 decembrie 2016 agentul economic a câştigat o licitaţie pentru efectuarea „lucrărilor de reparaţie a etajului 17 din cadrul AIPA”. În total, 10 agenţi economici şi-au depus ofertele, însă a fost aleasă firma deputatului Nichiforciuc, cu oferta de preţ 690 de mii de lei. 
 
În copia Dării de seamă referitoare la această achiziţie, furnizată portalului Moldova Curată, responsabilii de la AIPA au ascuns numele funcţionarilor instituţiei care au făcut parte din grupul de lucru şi au ales firma deputatului drept câştigătoare. De asemenea, rubrica în care este scris cine sunt fondatorii firmelor ofertante - acolo am fi văzut numele deputatului - la fel au fost ascunse.  
 
La AIPA numele funcţionarilor care au făcut parte din comisia de licitaţii sunt date personale şi sunt ţinute în secret
 
Deocamdată directorul AIPA, Nicolae Ciubuc, pe care l-am întrebat de ce au fost secretizate numele membrilor grupului de lucru, dar şi cele ale fondatorilor firmelor ofertante, nu ne-a oferit un răspuns.  
 
UPDATE. După publicarea articolului Nicolae Ciubuc ne-a comunicat că numele au fost ascunse "ţinând cont de necesitatea respectării legislaţiei aferenteprotecţiei datelor cu caracter personal". 
 
Peste o săptămână de la acest concurs de achiziţii AIPA a mai încheiat un contract cu întreprinderea de construcţii a lui Eugeniu Nichiforciuc. De această dată, fără licitaţie. A fost folosit instrumentul „desfăşurarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare”. Aşa cum reiese din darea de seamă, s-a motivat prin „situaţia imprevizibilă apărută în cadrul iniţierii reparaţiei din cadrul AIPA”. De această dată lucrările au costat ceva mai mult de 101 mii de lei. 
 
Construcţia mansardei Casei Olimpice 
 
Tot în anul 2016 întreprinderea „Construct Agent Grup” a mai obţinut un contract pentru schimbarea uşilor şi ferestrelor exterioare la Spitalul Raional Şoldăneşti, iar anul 2017 l-a început cu un contract la Comitetul Naţional Olimpic şi Sportiv, condus de deputatul democrat Nicolae Juravschi. De această dată, valoarea lucrărilor pe care urma să le execute întreprinderea este şi mai mare - de 1.438.256,60 de lei.  
 
La licitaţia organizată în luna ianuarie 2017 au participat trei firme, dintre care două au fost descalificate, potrivit procesului-verbal, din cauză că au propus preţuri înalte, dar şi pentru că ar fi avut dosarul incomplet. Astfel, în concurs a rămas doar „Construct Agent Grup”, care a şi fost desemnată câştigătoare. Ar fi propus, potrivit procesului-verbal, un preţ cu 200 de mii de lei mai mic decât au ofertat cele două firme.
 
Într-un răspuns expediat portalului Moldova Curată, Nicolae Juravschi, preşedintele CNOS, scrie că lucrările de reconstrucţie a Casei Olimpice, care au fost efectuate de către mai multe firme, „este un proiect de suflet al CNOS”. „În primul rând, a fost un proiect extrem de complicat, dată fiind starea avariată a edificiului şi necesitatea efectuării reconstrucţiei cu respectarea tuturor rigorilor ce decurg din statutul de monument de istorie al clădirii”, a notat Nicolae Juravschi. 
 
I-am solicitat un comentariu deputatului Egeniu Nichiforciuc referitor la parcursul firmei sale în cadrul licitaţiilor publice. I-am cerut, de asemenea, să ne spună de ce nu a indicat în declaraţia sa de venituri şi interese eventualele dividende pe care le-a putut obţine din activitatea firmei sale. Deşi a recepţionat mesajul nostru, deputatul a preferat să nu răspundă. În cazul în care va solicita să-i asigurăm un drept la replică, o vom face.