Instituțiile de învățământ preuniversitar din Mare Britanie vin să caute viitori învățăcei în Moldova. Află când vor ajunge la Chișinău

Elevi-la-curs-Leadership-Autentic
Foto: Monitorul de Cluj

A devenit deja o tradiție ca instituțiile de învățământ din Marea Britanie să își caute viitorii învățăcei chiar la ei acasă. În cadrul unei serii de evenimente care a debutat în mai multe orașe din România, Top Education Tour (ediția a V-a) va ajunge și la Chișinău pe 8 și 9 decembrie.

În cadrul evenimentului reprezentanții a trei instituții din Marea Britanie se vor întâlni cu elevi și părinți din Republica Moldova, interesați de studii în străinătate.

 

seniors

„Decizia de a-ți trimite copilul să studieze în străinătate de la o vârstă fragedă, oricâtă deschidere ai avea, este una dificilă. Britanicii știu că siguranța pe care ți-o dă contactul viu cu oamenii nu poate fi suplinit nici cu o mie de fotografii pe care le poți găsi pe Internet și nici cu zeci sau sute de pagini de informații pe care le poți citi despre instituțiile respective. Tocmai de aceea au deschiderea de a merge în căutarea tinerilor cu potențial și de a discuta direct cu familiile acestora. La această ediție Top Education Tour îi vom avea pe reprezentanții EduTaberelor Bucksmore Education și ai liceului d’Overbroeck’s College, ambele făcând parte din Oxford International Group, alături de reprezentanții Cardiff Sixth Form College”, declară Teodora Răducanu, Manager Departament Licee în Străinătate, la IntegralEdu, organizatorul evenimentului.

Evenimentul de pe 8 decembrie va avea loc la hotel BRISTOL Central Park, Sala Assembly, începând cu ora 18.00.

Pe 9 decembrie vor avea loc întâlniri invididuale ale reprezentanților instituțiilor prezente la eveniment și consultanților educaționali IntegralEdu cu familiile interesate să înceapă procesul de aplicare.

Intrarea la eveniment este liberă.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Stela Televca
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente