PPDA devine parte a familiei PPE; Năstase: „Este o onoare pentru noi şi o responsabilitate pentru tot ce înseamnă valori europene”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr a fost acceptat în familia Partidului Popular European, în calitate de observator. Anunțul a fost făcut de liderul PPDA, Andrei Năstase, aflat în prezent la Parlamentul European.

„S-a produs ceea ce am dorit de foarte mult timp”, anunţă Andrei Năstase, care anunţă că PPDA şi PAS au fost acceptate drept membri observatori ai Partidului Popular European.

„Este un lucru mare, o onoare pentru noi şi o responsabilitate pentru tot ce înseamnă valori europene, Republica Moldova în perspectiva integrării valorilor europene. Este un obiectiv la care cetățenii Republicii Moldova nu au renunțat şi ţin foarte mult. PPDA este mecanismul prin care ţara noastră poate ajunge în lumea civilizată, acolo unde avem economie, justiție, stat de drept, prosperitate şi siguranță națională şi personală”, mai spune liderul PPDA, Andrei Năstase.

„Astăzi, Partidul Acțiune și Solidaritate (condus de Maia Sandu) și Platforma Demnitate și Adevăr (condusă de Andrei Năstase) au fost acceptate drept partide membre ale Partidului Popular European (PPE). Bine ați venit! De mâine, ne apucăm de treabă: pregătim strategia pentru alegerile parlamentare din Moldova din 2018. Obiectivul PPE este clar: să câștigăm aceste alegeri și să dăm Republicii Moldova un guvern care să aducă Moldova mai aproape de Europa. Cetățenii Republicii Moldova merită o clasă politică mai bună decât ceea ce au avut până acum”, anunţă şi eurodeputatul român, Siegfried Muresan.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...