12:35:22 19.04.2024
Stiri

DOLIU în România. Regele Mihai s-a stins din viață

Știri 05.12.2017 14:33 Vizualizări1568 Autor: Ziarul National
DOLIU în România. Regele Mihai s-a stins din viață


Majestatea sa Regele Mihai a murit la vârsta de 96 de ani. Anunțul a fost făcut de familia regală, potrivit Realitatea TV.

Mihai I a fost ultimul monarh al României. Regele Mihai a schimbat istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, scurtându-l cu câteva luni şi salvând sute de mii de vieţi.

Această decizie l-a trimis într-un exil de jumătate de veac, forţat de comuniştii pe care chiar el i-a ajutat să ajungă la putere.

Mihai I s-a născut la 21 octombrie 1921, la Palatul Peleş. La 6 ani a devenit rege al României. Fiu şi nepot de regi, pe linie paternă şi cu origini greceşti din partea mamei, a avut o copilărie grea, din cauza scandalurilor din familie, dar şi de contextul în care se afla România.

A urcat pe tronul ţării, pentru prima oară în 1927. Moartea bunicului său, regele Ferdinand şi renunţarea la tron a tatălui său Carol al II-lea l-a împins la conducerea statului. Cea de-a doua domnie, care a schimbat decisiv istoria ţării şi a Europei, a început însă în 1940.

Într-un context internaţional marcat de începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, Mihai urca pe tron la 18 ani şi 11 luni, înlocuindu-şi tatăl alungat de legionari. România era sub ocupaţie nazistă, puterile regelui fuseseră anulate de Mareşalul Antonescu, aşa că se afla într-o situaţie fără ieşire.

Regele Mihai a schimbat destinul tragic al României şi a smuls-o din mâinile lui Hitler. Data de 23 august 1944 va fi marcată în istoria omenirii pentru totdeauna de monarhul roman. Atunci a decis să întoarcă armele împotriva Germaniei naziste, decizie care a dus la scurtarea razobiului cu câteva luni şi salvarea de sute de mii de vieţi omeneşti.

Paradoxal, acţiunea sa a provocat cea mai neagră perioadă a secolului trecut pentru romani şi o tragedie personală pentru Regele Mihai. După război, comuniştii s-au instalat la conducerea ţării pentru aproape jumătate de secol. Iar Mihai I a fost alungat într-un lung şi chinuitor exil, având interdicţia de a reveni în ţara pe care a condus-o în două rânduri.

Majestatea sa, Regele Mihai: „Sunt român şi asta o simt foarte tare. Şi pe unde pot fac tot ce-i posibil pentru ţara românească”.

Mihai I avea să cunoască cea mai dureroasă experinta. Ajuns muritor de rând, dar înrudit cu mai toate familii regale europene, a trebuit să ia viaţa de la zero. S-a căsătorit, în primii ani de exil cu Ana de Bourbon, alături de care are cinci fete. S-a angajat ca pilot de încercare pentru a-şi întreţine familia, a înfiinţat o firmă, ba chiar a încercat şi meseria de broker.

În anii ’90, a făcut cale-ntoarsă de pe Aeorportul Otopeni, unde aterizase pentru a pune piciorul pe pământ românesc după 42 de ani. Când, în sfârşit, i s-a permis să vină acasă, în ’92, a scos în stradă un milion de romani entuziasmaţi de un personal care pentru ei însemna libertate. Abia în 1997, când Emil Constantinescu era preşedinte, regele şi-a recăpătat dreptul de a fi român.

Regele Mihai în Parlament, 2011, la împlinirea celor 90 de ani:“Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noştri”


Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
19.04.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Despărțirea apelor p...

15.04.2024 09:20 Nicolae Negru Nicolae Negru // Simțul realității și...

12.04.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Recensământul ca o f...

Promo
Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Recomandat
Sondaj
Cum veți vota la referendumul care va avea loc în toamna anului 2024 în R. Moldova?
Prietenii noștri

Widget cu noutăți la tine pe site

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md