(FOTO) Percheziții de contrabandă; Resturi și deșeuri de metale, în valoare de 1.000.000 lei, fără acte de proveniență, depistate de polițiști

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Polițiștii au efectuat zece percheziții în orașele Rezina și Drochia. Astfel, în cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate agende cu înscrisuri de ciornă, peste 150.000 kg de resturi și deșeuri de metale feroase și peste 15.000 kg de resturi și deșeuri de metale neferoase, fără acte de proveniență, în sumă totală de circa 1.000.000 lei.

Potrivit poliției, perchezițiile au fost efectuate după ce un ucrainean în vârstă de 35 de ani a fost reținut în flagrant în timp ce intenționa să exporte ilegal prin punctul de trecere al frontierei de stat „Cosăuţi”, resturi și deșeuri de cupru în valoare totală de peste 300 000 lei. 

Astfel, timp de trei luni de documentare, ofițerii poliției au stabilit că suspectul a exportat ilegal din Republica Moldova în Ucraina, o cantitate de metale neferoase în valoare de peste 3.000.000 lei.

În cadrul efectuării perchezițiilor la locul păstrării mărfii, precum și în automobil, polițiștii au depistat și ridica marfă (resturi şi deşeuri de cupru) fără documente de proveniență, înscrisuri de ciornă referitor la activitatea persoanelor respective, telefoane mobile, două bancnote cu valoarea nominală a câte 100 dolari cu suspiciuni de a fi false.

Bărbatul a fost arestat pentru 30 de zile. Suspectul riscă o pedeapsă cu închisoare de la trei la zece ani.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...