(FOTO) Cum a ajuns Plahotniuc să-i strângă mâna lui Jagland? „S-a strecurat și el în birou”

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Oligarhul Vladimir Plahotniuc s-a lăudat luni, pe pagina sa de Facebook, că a avut o întrevedere cu secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland. Lucrurile au stat însă cu totul altfel, întrucât întrevederea cu Jagland a avut-o de fapt ministrul de Externe, Andrei Galbur.

Această precizare nu este însă făcută nici de către Plahotniuc și nici măcar în comunicatul de presă al Partidului Democrat, plasat și pe pagina web a formațiunii politice. Mai mult decât atât, în comunicatul PDM nici măcar nu este pomenit numele lui Andrei Galbur, cel care a avut întrevederea cu Jagland, la care Plahotniuc a participat doar în postura de membru al delegației.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului Europei a precizat însă, fiind contactat de Unimedia, că Plahotniuc nu a fost decât un membru al delegației în frunte cu ministrul Andrei Galbur și din care mai făcea parte și ministrul Justiției, Vladimir Cebotari.

Mai mult decât atât, într-un comunicat de presă al Consiliului Europei despre întrevedere este atașată doar o poză în care apar cei doi oficial, Thorbjorn Jagland și Andrei Galbur. 

Plahotniuc „s-a strecurat”

O explicație pe margine acestui subiect are și analista politică de la București, Raluca Răducanu, care califică acțiunea lui Plahotniuc drept o „ghidușie”.

„Site-ul PDM anunță că dl Vladimir Plahotniuc se află într-o vizită de lucru la Strasbourg, unde s-a întâlnit cu nimeni altul decât Secretarul General al Consiliului Europei, Thorbjørn Jagland. Și urmează o întreagă povestioară despre ce subiecte au abordat și ce garanții și-au dat unul altuia.

Însă, internetul cel ghiduș, care prezintă și păstrează până și ce nu se vrea păstrat și arătat, ne spune că există, într-adevăr, o delegație oficială a Republicii Moldova la CoE, numai că din ea fac parte ministrul de Externe, Andrei Galbur, și ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, care urmează să discute cu Secretarul General, Thorbjørn Jagland, despre Planul de Acțiuni CoE – Moldova 2017 – 2020.

Că domnul Plahotniuc s-a strecurat, și el, în biroul domnului Jagland poate fi adevărat, dar o știre despre ceva ce se întâmplă la CoE trebuie să înceapă de la ce spune CoE că se întâmplă, nu de la ce spune PDM că se întâmplă.

Pe site-ul ministerului Justiției și pe cel al ministerului de Externe nu a apărut încă nici un comunicat despre această delegație oficială și discuțiile desfășurate acolo. Oare de ce?”, a comentat Raluca Răducanu. 

Strângerea de mână între Plahotniuc și Jagland, în felul în care au prezentat-o oligarhul și serviciul de presă al partidului pe care-l conduce, a stârnit nedumerire la Chișinău, mai ales că secretarul general al Consiliului Europei a fost primul oficial european important care a vorbit despre faptul că Republica Moldova este un stat capturat de către oligarhie.

Vedeţi şi: Jagland, în New York Times: Moldova, stat captiv în mâinile oligarhilor, trebuie reîntors cetățenilor


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...