Studiu: Populaţia musulmană a Europei s-ar putea tripla până în anul 2050

by Genko Genko
Distribuiti mai departe...

Potrivit unui studiu recent, populația musulmană a Europei ar putea crește semnificativ până în anul 2050. Un raport intitulat „Europe’s Growing Muslim Population” arată că procentul populației de musulmani din populația totală a Marii Britanii ar putea crește de la 9,7% la 17,2%, dacă rata migrației se va menține la același nivel.

Un alt scenariu presupune o creștere de 16,7% a populației musulmane, scrie Daily Mail. Experţii Pew Research Centre din Washington au precizat că acest fenomen are legătură cu rata mare a natalității, înregistrată la musulmani şi cea scăzută, înregistrată în rândul europenilor.

În 2016, procentul populaţiei musulmane era de 6,3%, adică 4,1 milioane persoane, la nivelul Marii Britanii. În Europa, rata era de 4,9%, adică 24,9 milioane persoane. Analiştii au realizat trei scenarii pentru a estima câţi musulmani vor trăi în Europa în 2050.

Potrivit graficului de mai jos, România nu ar fi foarte afectată de rata creșterii imigrației musulmane, înregistrând un procent de 0,4% populație musulmană din totalul numărului de locuitori, la nivelul anului 2050, scrie Ghândul.

Scenariile au folosit o estimare medie de 25,8 milioane persoane, valabilă la nivelul lui 2016, dar au presupus că, pe viitor, ratele migrației vor oscila. Sub incidența scenariului „zero imigrație”, circa 30 milioane musulmani ar însuma 7,4% din populația totală a Europei, în 2050, față de valoarea din 2016, de 4,9%.

Cercetătorii au precizat că musulmanii sunt în medie cu 13 ani mai tineri decât alți europeni şi înregistrează o rată mai bună a natalităţii. Studiul estimează că 58,8 milioane musulmani ar însuma 11,2% din populația totală, sub incidența unei „imigrații medii”, la o viteză „normală”.

În scenariul „imigraţie ridicată”, studiul estimează că fluxul-record de imigranţi care a animat Europa în 2015-2016 va continua pe termen nedefinit, rezultând un număr de 75 milioane musulmani în Europa (o creştere de 14%, până la mijlocul secolului). Chiar şi în această situaţie, musulmanii „vor rămâne o comunitate mult mai redusă decât creştin-ortodocşii şi alte religii din Europa”, explică oamenii de ştiinţă.

Subiectul musulmanilor în Europa reprezintă un subiect aprins la nivel european, după fluxul de nou-veniți din 2015 și 2016. Din rândul celor 30 de ţări luate în calcul, printre care și România, 28 sunt state membre UE, plus Norvegia și Elveţia.

Bineînțeles că nu toate țările vor fi afectate la fel de imigrație, potrivit raportului Pew. În scenariul care vizează un flux ridicat de musulmani, Germania şi Suedia vor înregistra cele mai mari creşteri, deoarece au acceptat numeroşi azilanţi în timpul crizei refugiaţilor.


Distribuiti mai departe...

CITIȚI ȘI...