Cei doi miniştri vor discuta în marja unei reuniuni a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE) prevăzută joi şi vineri, în timp ce relaţiile dintre Moscova şi Washington rămân tensionate în privinţa mai multor subiecte, de la conflictul din Ucraina până la cel din Siria. Întâlnirea bilaterală ar putea avea loc joi.

Situaţia din Ucraina s-ar putea afla în centrul acestor discuţii. Marile puteri încearcă să negocieze termenii unei forţe ONU de menţinere a păcii.

Dacă alegerea lui Donald Trump la Casa Albă, în urmă cu un an, părea că va destinde relaţiile tensionate dintre Washington şi Moscova, în realitate s-a petrecut exact contrariul. Pe fondul bănuielilor de înţelegere secretă între echipa de campanie a omului de afaceri republican şi Rusia lui Vladimir Putin, care fac obiectul unei anchete federale în Statele Unite, apropierea sperată s-a dovedit imposibilă până în prezent.

La începutul lunii noiembrie, Serghei Lavrov şi Rex Tillerson s-au văzut în marja unui summit în Vietnam unde au finalizat un comunicat comun al preşedinţilor rus şi american asupra conflictului din Siria.